Peste 250 de jandarmi asigură ordinea la derby-ul Clujului. Meciul, considerat cu grad "maxim" de risc

Peste 250 de jandarmi asigură ordinea la derby-ul Clujului. Meciul, considerat cu grad
Derby-ul Clujului, dintre CFR Cluj şi Universitatea, care are loc joi, e considerat unul cu grad „maxim" de risc, spun jandarmii.

Aceştia masează în zona arenei din Gruia nu mai puţin de 250 de membri ai Brigăzii Mobile de Jandarmi (BMJ), în seara meciului. „Vom detaşa un efectiv de peste 250 de persoane pe traseele de afluire şi defluire a suporterilor. Vom monitoriza toate grupurile de suporteri", spune purtătorul de cuvânt al BMJ, Ilie Milici.


Nu au fost stabilite detaliile privind locurile de întâlnire a suporterilor Universităţii. Reprezentanţii celor două echipe urmează să se întâlnească cel târziu mâine pentru a stabili traseele de acces ale suporterilor spre stadion.

Meciul dintre CFR Cluj şi Universitatea Cluj are loc joi seara de la ora 20:30, în direct pe Digisport şi livetext pe ziuadecj.ro.

Comenteaza