Plan pentru licenţă: Tribunalul Comercial decide miercuri soarta Universităţii

Plan pentru licenţă: Tribunalul Comercial decide miercuri soarta Universităţii
Planul de reorganizare al Universităţii Cluj va fi supus miercuri atenţiei Tribunalului Comercial Cluj, după ce vineri a trecut de votul creditorilor. Termenul este cu atât mai important, cu cât în lipsa planului aprobat, şansele „studenţilor" la TAS sunt aproape nule.

După ce vineri a trecut de votul Adunării Generale a Creditorilor (AGC) Universităţii Cluj, planul de reorganizare se va afla azi pe masa judecătorului sindic. Dacă actul va fi aprobat la Tribunalul Comercial, „U" va fi în „pole-position" pentru a-şi continua bătălia pentru licenţă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Altfel, în cazul unei amânări, cum s-a întâmplat în cazul Rapidului, şansele „Şepcilor roşii" la TAS sunt minime. Între-timp, fotbaliştii lui Ionel Ganea şi-au îndeplinit obiectivul în stil de echipă mare, câştigând cu 4-1 contra Rapidului, rezultat echivalent cu salvarea de la retrogradare pe plan sportiv.

La AGC de vineri, toate cele patru grupe de creditori - salariaţi, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, creditorii strategici şi, respectiv, chirografari, această ultimă grupă fiind reprezentată de Florian Walter - şi-au dat votul pentru planul de reorganizare. Tocmai de aceea, administratorul judiciar al clubului, Horia Ţiril, e de părere că şansele ca planul să primească şi avizul pozitiv al judecătorului sindic sunt destul de mari. „Nu prea există motive să nu fie aprobat planul în instanţă. Avem votul covârşitor al creditorilor, practic toate cele patru grupe s-au exprimat în favoarea reorganizării. Sperăm să primim avizul judecătorului pentru ca apoi să mergem la TAS. Planul este important pentru apelul nostru de la Lausanne pentru că arată tocmai faptul că „U" respectă principul continuităţii şi nu mai există în nici un fel pericolul falimentului. Nu văd cine ar putea contesta acest act, iar dacă se va întâmpla asta, vom cere ca respectiva contestaţie să se judece tot azi", a spus Horia Ţiril.

Planul de reorganizare al societăţii a devenit un act extrem de important mai ales după ce comisia de apel din cadrul Departamentului de Licenţiere şi-a motivat decizia de respingere a licenţei Universităţii invocând tocmai respectivul act. În acea motivare, membrii comisiei de apel arată că „nu se poate reţine reeşalonarea creanţelor clubului până când planul de reorganizare nu va fi aprobat de către judecătorul sindic". Astfel, în lipsa unui verdict favorabil la termenul de azi, Universitatea va fi nevoită să-şi clădească o nouă apărare la TAS, în speranţa că vor reuşi să întoarcă în Elveţia deciziile forului din România.

Planul de reorganizare votat de creditori prevede o reducere a datoriilor clubului de la 6,4 milioane de euro, atât cât indica tabloul preliminar al creditorilor, la aproximativ 2,4 milioane de euro. Practic, cu excepţia creditorilor chirografari, categorie unde intra şi fostul finanţator, Florian Walter, toate celelate grupe îşi primeau banii integral. „Toată strategia noastră pe care am explicat-o în plan se bazează pe menţinerea echipei în Liga I. Vrem să explicăm şi la Lausanne că noi, ca şi societate, aveam banii în cont pentru plata datoriilor invocate de către comisia de licenţiere, însă legea 85 nu ne permitea să achităm vreun leu până la aprobarea planului. E extrem de important ca mâine (azi - n.red) să primim un verdict favorabil", a mai spus Horia Ţiril. „U" are termen până pe 31 mai pentru a face recurs la TAS.

Ţiril află miercuri dacă va fi înlocuit

Instanţa de judecată se va pronunţa miercuri şi în ceea ce priveşte înlocuirea lui Horia Ţiril din funcţia de administrator judiciar. Florian Walter, în calitate de creditor principal, a desemnat-o pe Marieta Anastasescu de la A&A Consultants IPURL pentru respectiva funcţie, însă numirea a fost contestată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Verdictul în această privinţă va fi dat azi, de judecător.

 

Comenteaza