Planuri mari la Academia U-BT: "Sperăm să creștem cât mai mulți jucători care să ajute echipa mare"

Planuri mari la Academia U-BT: "Sperăm să creștem cât mai mulți jucători care să ajute echipa mare"
| Foto: u-bt.basketball

Cel care se va ocupa de coordonarea echipelor de juniori este fostul secund al formației de seniori, Milorad Perovic.

În ultimii ani, U-BT Cluj-Napoca a reușit performanțe importante atât la nivel național, cât și în plan european. Totuși, clubul nu a neglijat Academia, iar juniorii au bifat și ei rezultate remarcabile.

Înaintea noului sezon, directorul sportiv Branko Cuic a dezvăluit care sunt planurile echipei clujene în legătură cu juniori și ce obiective și-a propus Academia U-BT Cluj-Napoca.

"Întotdeauna vrem să creștem jucători. Avem o academie mare, în care punem suflet. Am fost primii care au jucat în EYBL. Suntem bucuroși că Milorad Perovic a decis să rămână în club și va fi coordonator în academie.

El a petrecut doi ani alături de echipa de seniori și știe ce dorim. Academia va participa la și mai multe turnee internaționale și sperăm să creștem cât mai mulți jucători care să ajute echipa mare", a spus Branko Cuic.

Comenteaza