Foto Prelungire de contract. Mareks Mejeris, încă un sezon la U-BT Cluj-Napoca

Prelungire de contract. Mareks Mejeris, încă un sezon la U-BT Cluj-Napoca
| Foto: u-bt.basketball

Baschetbalistul din Letonia va continua alături de campioana României.

"Mareks Mejeris și-a prelungit contractul cu U-Banca Transilvania și va face parte din lotul nostru în sezonul viitor!

Letonul a sosit la Cluj-Napoca în vara anului trecut și a contribuit din plin la succesele formației lui Mihai Silvășan. Acesta a câștigat, alături de U-Banca Transilvania, titlul și Cupa României, ajungând până în sferturile de finală ale BKT EuroCup.

În Liga Națională, Mejeris a bifat 31 de apariții, cu medii de 6.6 puncte, 3.6 recuperări și 1.7 pase decisive, respectiv un indice al eficienței de 10.3. De asemenea, balticul a jucat în 18 partide din ediția precedentă a EuroCup, strângând medii de 5.6 puncte, 3.4 recuperări și 1.6 pase decisive, cu un indice al eficienței de 7.9.

Cea mai bună prestație europeană a avut-o împotriva celor de la London Lions, când a izbutit 15 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive. Dincolo de statistici, Mareks a adus întotdeauna energie de pe bancă, fiind un jucător capabil să contribuie atât pe faza defensivă, cât și pe cea ofensivă.

Până la venirea la U-Banca Transilvania, Mejeris a mai evoluat în Spania (CB Clavijo, Baloncesto Fuenlabrada, Ford Burgos), Letonia (BK Liepajas Lauvas, VEF Riga), Franța (Elan Chalon), Rusia (Parma Basket), Italia (VL Pesaro) și Israel (Hapoel Ierusalim).

În această vară, Mareks Mejeris s-a regăsit în lotul Letoniei care a participat la turneul de calificare la Jocurile Olimpice. Turneul a avut loc chiar la Riga, iar baschetbalistul nostru a jucat în toate cele 4 confruntări, cu Georgia, Filipine, Camerun și Brazilia", a transmis echipa clujeană.

Prelungire de contract. Mareks Mejeris, încă un sezon la U-BT Cluj-Napoca

Comenteaza