Prima victorie a Naționalei la Cluj. ”Tricolorii” au strălucit în fața campioanei Americii de Sud, Chile

Prima victorie a Naționalei la Cluj. ”Tricolorii” au strălucit în fața campioanei Americii de Sud, Chile
Naționala României a învins cu 3-2 campioana Americii de Sud, Chile, pe Cluj Arena, într-un meci amical.

Începutul meciului a fost la mâna oaspeților. Eduardo Vargas (7) a reușit să deschidă scorul pentru selecționata din Chile cu un șut din afara careului. 11 minute mai târziu, Leonardo Valencia (18) a majorat avantajul campioanei Americii de Sud cu un șut din 6 metri.

Bogdan Stancu (31) a dat, însă, tonul revenirii pentru Naționala României. Atacantul de 29 ani a executat impecabil o lovitură liberă de la 20 metri, scorul devenind 1-2. Oaspeții au rămas apoi în 10 oameni, căpitanul Gary Medel (33) fiind eliminat după un fault la Florin Andone.

Profitând de avantajul numeric și de suportul a peste 10.000 fani, "tricolorii" au restabilit eglitatea prin Nicușor Stanciu (59). Mijlocașul lui Anderlecht a tras de la 20 metri, mingea a lovit inițial bara, dar balonul a intrat apoi în poartă.

România a prins curaj, iar pe final a preluat conducerea Alexandru Băluță (83) a marcat la meciul de debut, după ce Herrera a respins în prima fază un șut al lui Stanciu. Pe lângă Băluță, în meciul cu Chile a mai debutat și fundașul Cristi Ganea (25 ani), legitimat la FC Viitorul. S-a terminat 3-2 pentru Naționala antrenată de Christoph Daum.

"Tricolorii" au înregistrat prima victorie în meciurile disputate la Cluj, a doua din mandatul selecționerului german și a doua din confruntările all time cu selecționata din Chile. Rezultatul e cu atât mai impotant cu cât Chile este câștigătoarea ultimelor două ediții a Copei America (2015, 2016). Pentru sud-americani urmează Cupa Confederațiilor din Rusia, unde vor da piept cu Camerun, Germania și Australia.

Înainte de startul jocului, Lucian Sânmărtean și-a anunat retragerea de la prima reprezentativă. Mijlocașul de 37 ani a evoluat ultima dată pentru "tricolori" la Euro 2016, în ultimul meci din Grupă, cu Albania, pierdut de România cu 0-1. Sânmărtean a fost premiat de președintele FRF, Răzvan Burleanu, și a dat lovitura de începere la duelul dintre România și Chile.

Pentru România urmează partida cu Armenia, din preliminariile CM 2018, care va avea loc pe 1 septembrie, la București. Elevii lui Daum ocupă locul 4 în Grupa E, cu 6 puncte după 6 jocuri, fiind ieșită în mare măsură din cursa pentru Mondialul găzduit de Rusia. Printre spectatorii prezenți la meci se afla și fostul jucător al CFR-ului, Lucian Goian, legitimat în Australia, la Perth Glory.

România - Chile 3-2 (1-2)

Au marcat: Stancu (31), Stanciu (59), Băluță (83)/ Vargas (7), Valencia (18)

Cartonaș roșu: Medel (33)

România: 1. Pantilimon - 2. Benzar (Ivan 46), 6. Chiricheș (C), 3. Toșca, 21. Ganea (Țîru 69) - 8. Pintilii, 18. Marin (Rotariu 46) - 20. Hanca, 23. Stanciu (Bicfalvi 86), 19. Stancu (Băluță) - 9. Andone (Grozav 46). Selecționer: Christoph Daum

Chile: Herrera - Mena (Rodriguez 89), Roco, Medel (C), Diaz - Gutierrez (Fuenzalida 82), M. Diaz (Silva 53), Aranguiz (A. Vidal 53) - A. Sanchez, Vargas (Puch 63), L. Valencia (Isla 46). Selecționer: Juan Antonio Pizzi

Arbitru: Bas Nijhuis (Olanda)

Stadion: Cluj Arena

Asistență: 10.000

Comenteaza