PRIMUL CLOPOŢEL. "Unicul căpitan" şi Szukala, la deschiderea anului şcolar de la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu"

PRIMUL CLOPOŢEL.
Doi dintre fotbaliştii Universităţii Cluj, fundaşii Zsolt Szilagyi şi Lukasz Szukala, au participat în această dimineaţă la festivitatea de deschidere a noului an şcolar, desfăşurată la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din cartierul Grigorescu.

Cu această ocazie, jucătorii i-au invitat pe elevi la meciul de inaugurare a noului stadion, Cluj Arena, programat pe 11 octombrie în compania ruşilor de la Kuban Krasnodar.

"Vă aşteptăm cu drag la inagurarea stadionului Cluj Arena, la meciul dintre Universitatea şi Kuban Krasnodar. Vrem să fiţi alături de noi şi să ne susţineţi", a fost mesajul rostit de Szilagyi, în aplauzele celor prezenţi. "În Germania, spre exemplu, pe lângă festivităţile de deschidere a anului şcolar, există tot felul de acţiuni în care sunt implicaţi elevii. Ca fotbalist, e prima dată când particip la un asemenea eveniment şi am fost plăcut impresionat de ceea ce am văzut aici", a declarat Szukala pentru ziuadecj.ro.

Tot astăzi, ceilalţi componenţi ai lotului, dar şi tehnicianul Ionuţ Badea, preşedintele de onoare Remus Câmpeanu sau directorul executiv Cosmin Irimieş, au participat la festivităţile desfăşurate la Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu", Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau", Colegiul Tehnic "Energetic" şi Liceul pentru Deficienţă de Auz.

 

Comenteaza