Primul transfer al verii la "U" Alexandrion

Primul transfer al verii la
Fetele antrenate de Carmen Amariei se află pe litoralul Măriui Negre, în cantonament.

"U" Alexandrion a reuşit primul transfer din acest sezon. Diana Alina Puiu a semnat un contract cu echipa clujeană, unde va evolua pe postul de inter stânga.

Ultima dată la HC Zalău, Diana Alina Puiu (24 ani) a mai evoluat și la HCM Baia Mare şi este componentă a lotului lărgit de senioare a României. Conducerea echipei nu se va opri aici cu transferurile şi caută să aducă cel puţin încă trei jucătoare, printre care un portar şi un pivot.

Handbalistele de la "U" Cluj pregătesc noul sezon, în care îşi propun să revină la vârf, pe malul mării. Fetele antrenate de Carmen Amariei au ales litoralul românesc şi staţiunea Venus pentru cantonamentul din această vară.

Echipa rămâne la Marea Neagră timp de şapte zile, dar se antrenează în formulă restrânsă, fără cele șase jucătoare convocate la loturile naționale de senioare şi tineret: Cristina Laslo, Alexandra Dindiligan, Sonia Vasiliu şi Alexandra Severin sunt în Rusia, la Campionatul Mondial de tineret, unde au ajuns în semininale (joacă joi, de la 20, cu Danemarca), iar Florina Chintoan şi Laura Popa se pregătesc petnru Olimpiada de la Rio, alături de Naţionale de senioare.

Antrenoarele Carmen Amariei şi Luminița Huțupan Dinu vor pune accent în această perioadă pe pregătirea fizică, astfel încât fetele să ajungă la parametrii doriți de conducerea tehnică.

 

Comenteaza