Probleme financiare la CFR Cluj. Varga numără lingourile, dar se împrumută de la antrenori pentru a plăti salariile

Probleme financiare la CFR Cluj. Varga numără lingourile, dar se împrumută de la antrenori pentru a plăti salariile
| Foto: captura video

Patronul clubului din Gruia a fost din nou surprins alături de ceea ce pretinde a fi peste o tonă de aur, însă echipa sa acumulează datorii.

CFR Cluj suferă serios în ultima perioadă, iar pe lângă rezultatele dezastruoase înregistrate recent, clubul din Superligă acumulează constant datorii. Chiar dacă patronul Nelu Varga e filmat alături de lingouri de aur, acestea nu se transformă în investiții în fotbal.

Mai precis, situația financiară a clubului se agravează în fiecare zi, iar CFR Cluj a avut bani pentru a plăti deplasarea în Suedia pentru jocul cu Hacken, din play-off-ul UEFA Conference League. Potrivit iamsport.ro, Dan Petrescu a fost cel care a achitat cei 80.000 de euro necesari.

Totodată, echipa clujeană a fost supusă recent unei monitorizări din partea UEFA și a fost nevoită să achite toate restanțele salariale pentru a se afla în conformitate. Strâns cu ușa, patronul a împrumutat bani chiar de la un membru al staff-ului.

Antrenorul secund și fost jucător al CFR-ului, Ovidiu Hoban, a fost cel care i-a împrumutat lui Nelu Varga aproximativ 100.000 de euro pentru a trece de monitorizarea UEFA.

Astfel, situația din Gruia se anunță a fi din ce în ce mai sumbră, având în vedere conflictul cu Louis Munteanu, atacantul în schimbul căruia se așteptau zeci de milioane, dar și ratarea calificării în faza principală UEFA Conference League, care ar fi adus aproximativ 3 milioane de euro.

Comenteaza