Radu Constantea a anunțat obiectivul și bugetul pentru sezonul următor: "Suntem realiști"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:06
- Sport
- Ascultă știrea
Președintele Universității Cluj a vorbit despre ce urmează pentru vicecampioana României.
După o stagiune încheiată pe locul secund în Superligă și cu o prezență în finala Cupei României, Radu Constantea e deja cu gândul la sezonul următor. Conducătorul formației clujene a dezvăluit pe ce buget se va baza clubul și ce obiectiv va avea trupa lui Cristiano Bergodi.
"Cred că vom avea o creștere. Sper să atingem undeva la 10 milioane de euro buget. Aici includem și partea de academie și secția de fotbal feminin. Încercăm să intrăm în play-off și dacă intrăm în play-off, încercăm să ne luptăm pentru intrarea într-o cupă europeană.
Suntem realiști. Am avut două sezoane foarte bune. Mă refer și la buget. Noi și în 2024-2025 și acum am fost ca buget pe locurile 6-7. Cumva am reușit să avem rezultate sportive peste nivelul bugetului.
Suntem conștienți că nu poți realiza asta în fiecare an, dar obiectivul e să consolidăm echipa în primele 6 din România și să avem o participare în cupele europene", a precizat Radu Constantea, conform Fanatik.











