Rapidul a găsit soluţia pentru licenţiere: „UEFA ne dă dreptate"

Rapidul a găsit soluţia pentru licenţiere: „UEFA ne dă dreptate
Oficialii rapidişti au anunţat ieri că forul european condiţionează licenţa exclusiv de votul creditorilor în favorarea planului de reorganizare. „U" are deja acest acord.

Căile licenţierii devin din ce în ce mai încurcate. „U" Cluj, alături de Rapid, Gloria Bistriţa şi CS Severin nu au primit undă „verde" din partea comisiei Federaţiei Române de Fotbal. Situaţia este, însă, dramatică pentru primele două, având în vedere că au şanse mari să să claseze mai sus de locul 14 la finalul sezonului, în timp ce Bistriţa şi Severinul sunt aproape „căzute" şi pe plan sportiv. Ioan Taban, preşedintele Rapidului, a declarat ieri că UEFA i-a anunţat că aprobarea de către creditori a planului de reorganizare este un act suficient pentru primirea licenţei. Atât „U", cât şi Rapid îndeplinesc acest criteriu, însă cu toate astea au primit vot negativ la comisie, în primă fază. Cele două cluburi se pregătesc de apel.

„Noi am depus şi o adresă de la UEFA, care vorbeşte foarte clar exact despre cazul Rapidului. Acolo se spune că trebuie depus un plan de reorganizare aprobat de Adunarea Generală, ceea ce noi avem", a declarat ieri, Ioan Taban, conducătorul Rapidului. Declaraţiile sale au fost confirmate şi de principalul acţionar, George Copos, care a anunţat că nu are emoţii în ceea ce priveşte licenţierea. „Lucrurile sunt clare, planul de reorganizare a fost aprobat de Adunarea Generală a creditorilor, acum el urmează să fie confirmat de Tribunalul Bucureşti. Nu este nicio problemă cu licenţierea", a spus Copos.

Interesant este că Viorel Duru, directorul Administraţiei de Licenţiere, a anunţat tot ieri, citat de Mediafax, că toate cluburile aflate în procedură de reorganizare vor fi judecate conform legii insolvenţei (85/2006). În realitate, comisia de licenţiere condusă de Magdalena Filip a soluţionat cazurile Universităţii şi ale Rapidului fără să ţină cont de respectiva lege. În acest fel, licenţa "şepcilor roşii" a fost respinsă din cauză că clubul clujean avea datorii la data de 31 decembrie 2012, suspendate, însă, tocmai conform legii invocate de Viorel Duru! Administratorul judiciar, Horia Ţiril, speră ca la apel lucrurile să se schimbe, iar comisia de recurs, condusă de Alexandru Mihai Micu, să judece ghidându-se după legea 85. "E exact ceea ce am redactat eu în acel memoriu pe care l-am depus la comisie: legea 85 prevede foarte clar suspendarea tuturor datoriilor până la depunerea planului de reorganizare şi aprobarea lui de către judecătorul sindic. Practic, nu avem cum să plătim vreun leu restant dinainte de 6 februarie, momentul declanşării procedurii. Mergem pe mâna legii, sper ca membrii comisiei de apel să judece ca atare. Noi avem planul aprobat de către Adunarea Generală a Creditorilor cu 84 la sută. Inclusive Direcţia Finanţelor Publice a votat, lucru mai rar întâlnit. Suntem cu dreptatea în mână. O să încerc să primesc şi votul creditorilor care să ateste că, în cazul în care se ajunge în imposibilitate de plată, să putem amâna cu 12 luni plătirea creanţelor, aşa cum prevede legea. Foarte multe nu putem face până la apel", a spus Ţiril.

Clujenii înaintat deja recursul, urmând ca pe data de 7 mai să-şi prezinte apărarea în faţa comisiei. Verdictul va fi dat pe 10 mai, iar şi această decizie poate fi atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, forul din Elveţia fiind obligat să acorde un răspuns până pe 31 mai.

"Mitică" Dragomir merge pe mâna comisiei de recurs

Universitatea Cluj ar putea primi licenţa pentru următorul sezon ca urmare a recursului ce urmează să fie judecat în perioada 7-10 mai, a spus preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, la Digisport. "Bănuiesc că şi organele locale de la Cluj se implică în chestia asta, pentru că noi am făcut de aşa natură ca banii de salarii să le dăm, fotbaliştii sunt la zi cu salariile datorită LPF", a spus Dragomir la Digi Sport. "Iar restul de datorii pot fi eşalonate. Edilii Clujulului nu sunt în stare să le eşaloneze? Înseamnă că vor să şteargă U Cluj", a comentat boss-ul de la LPF.

 

Comenteaza