Răsturnare de situație în Gruia. Conducerea i-a oferit prelungirea contractului unui fotbalist care și-a anunțat plecarea
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Iun 2021, 11:11
- Sport
- Ascultă știrea
Campioana își dorește să prelungească înțelegerea unuia dintre cei mai importanți jucătorii din ultimele sezoane.
Deși a anunțat pe pagina personală de Facebook despărțirea de CFR Cluj, Paulo Vinicius ar putea continua alături de “feroviari”. Actuala înțelgere a brazilianului expiră în 30 iunie, însă oficialii campioanei s-au răzgândit în privința fundașului și își doresc să îi prelungească înțelegerea, anunță Fanatik.
Sosit în 2017 de la Apollon Limassol, Paulo Vinicius a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai formației din Gruia în ultimele patru sezoane. Brazilianul în vârstă de 36 de ani a strâns 139 de prezențe în tricoul vișiniu și a înscris 16 goluri. Alături de “feroviari”, fundașul a cucerit 4 titluri în Liga 1 și două Supercupe.