Războiul lumilor, pe Cluj Arena. Azi se joacă „U" - CFR

Războiul lumilor, pe Cluj Arena. Azi se joacă „U
O echipă aflată în suferinţă, dar care se bazează pe promisiunea miilor de suporteri că nu o vor părăsi la greu şi alta, tocmai venită victorioasă dintr-o confruntare europeană, se vor afla faţă-n faţă pe OZN-ul din centrul Clujului.

Universitatea - CFR este meciul pe care, indiferent de ceea ce se întâmplă în celelalte etape ale unui campionat, fanii le ordonă jucătorilor să-l câştige. Azi, duelul seamănă cu bătălia dintre David şi Goliat, între o echipă aflată într-o situaţie dezastruoasă şi o alta venită cu lauri europeni. „În derby-uri, valorile se egalizează", zice o teorie veche de când fotbalul. Pe asta se bazează şi fanii „studenţilor". În schimb, oficialii şi suporterii „feroviarilor" aşteaptă un festival de goluri din partea elevilor lui Paolo Sergio. Ce se va întâmpla vom afla azi, începând cu ora 18:00, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

„U" şi CFR se află din nou faţă-n faţă, pentru prima dată după meciul cu repetiţie din luna mai a acestui ani. La prima „dublă", actorii s-au luat la bătaie, iar Alexandru Tudor, arbitrul partidei, a luat-o la fugă spre vestiare, refuzând să dea drumul la joc. Lupta s-a dat apoi la comisiile Ligii Profesioniste, unde CFR cerea victoria la „masa verde", iar „studenţii" vroiau rejucarea. Au avut câştig de cauză ultimii, iar pe 18 mai Marian Cristescu ducea „Şepcile roşii" în al 9-lea cer prin două goluri reuşite în 53 de minute. A urmat apoi revenirea incredibilă a „feroviarilor", ajutaţi de eliminarea prostească a lui Adrian Cristea. CFR a câştigat cu 3-2 şi a sărbătorit, la fel ca în 2008, câştigarea titlului de campioană.

De atunci, la „U" s-a schimbat totul, de la jucători şi antrenori. Ionuţ Boşneag şi Octavian Drăghici sunt ultimii supravieţuitori din lotul cu care Claudiu Niculescu a abordat meciul din mai. Dintr-o destinaţie dorită de mai toţi fotbaliştii din Liga I, Universitatea a devenit „cenuşereasa" campionatului, problemele cu care se confruntă echipa „studenţilor" fiind deja arhicunoscute. Totuşi, speranţa nu moare niciodată la Universitatea. Marius Popescu a încercat şi el să le insufle elevilor săi modul în care trebuie abordat un astfel de meci. „E cel mai important joc pentru noi, merită să te naşti pentru o astfel de partidă. E o diferenţă de valoare, dar în fotbal s-au văzut multe minuni", a spus „Papi". Acesta ar putea aborda întâlnirea în următoarea formulă: Balauru - Krumov, Erico, Christou, Nicola - Muzac, V. Gheorghe - Năstăsie, Dinu, Dos Santos - Cleiton (Drăghici).

CFR-ul are un moral ridicat după calificarea în primăvara Europa League şi e pregătită de derby din toate punctele de vedere, anunţă antrenorul Paulo Sergio, aflat la primul duel de acest gen, de la venirea în România. Antrenorul este la curent şi cu rivalitatea din ultimii ani şi cu evenimentele din luna mai, când "U" - CFR a fost întrerupt de arbitrul Alexandru Tudor. 

„Am tot respectul pentru adeversari şi înţeleg problemele prin care trec. Eu îi respect pentru vreau doar să fie un meci frumos şi să facem o partidă mare. Nu aş vrea să se desfinţeze, nu aş să dispară Universitatea din Cluj. Jucătorii mei trebuie să înţeleagă că nu mergem să facem circ şi eu îi voi scoate de pe teren pe cei care provoacă, sper să nu fie cazul. Ei ştiu că nu au voie să răspundă provocărilor şi îi voi taxa dacă o vor face. În tribune vor fi copii şi femei, ne dorim pace, nu probleme. Ştiu că sunt 40 de ani de când nu ne-au învins şi sper să se păstreze istoria", a declarat Sergio.

CFR-ul are câteva probleme de efectiv, iar tehnicianul e forţat să opereze câteva modificări în formula de start. Cea mai importantă pierdere ar putea fi Ricardo Cadu, căpitanul fiind incert, dar cu şanse de recuperare până la ora partidei. Luis Alberto acuză şi el ceva probleme medicale şi ar putea rata derby-ul. Bastos ar putea ieşi din schemă, iar Kapetanos îşi va realua locul obişnut în atac. De asemenea, senegalezul Modou Sougou acuză o uşoară oboseală după meciul din Liga Campionilor cu Sporting Braga.

O echipă de start a ceferiştilor, ar putea arăta astfel:
Felgueiras - Pinto, Maftei, Piccolo, Rada - Mureşan, Godemeche - Hora, Pedro, Camora - Kapetanos

Alin ŞUTEA

Cătălin SUCIU

Etichete
Comenteaza