Răzbunarea lui Pancu. CFR Cluj a pierdut derby-ul vișiniu cu Rapid
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Aug 2026, 23:29
- Sport
- Ascultă știrea
Formația antrenată de Antonio Folha a fost învinsă de echipa fostului tehnician din Gruia, scor 1-3.
Partida a început cu un moment special, Ciprian Deac, fost jucător al ambelor echipe, a dat lovitura de start a întâlnirii. Încă de la primele secvențe ale meciului, gazdele au pus stăpânire pe minge și au încercat să împingă jocul spre poarta lui Vâlceanu. Rapid a controlat jocul, însă fără ocazii, în timp ce clujenii au încercat să speculeze acțiuni pe contraatac.
Abia la jumătatea reprizei au apărut și oportunităție, iar Bubanja l-a testat pe Vâlceanu, cu o lovitură de cap (21). În cele din urmă, defensiva CFR-ului a cedat presiunii, iar Dobre a deschis scorul cu o execuție acrobatică, de lângă Pantalon (28). Imediat, cei doi au fost din nou protagoniști, iar câștig de cauză a avut tot jucătorul gazdelor, care a majorat diferența cu o execuție din marginea careului (33).
Rapid a continuat asaltul, iar Vâlceanu s-a opus șuturilor trimise de Bubanja (36) și Grameni (37). Portarul nu a mai putut interveni în minutul 42, când Moruțan, scăpat pe contraatac, a trecut ușor de Abeid și a finalizat în plasă. Astfel, scorul pauzei în Giulești era 3-0.
Antonio Folha a schimbat în startul actului secund, iar Camora, Fică și Biliboc i-au înlocuit pe Rocha, Djokovic și Sfait. Modificările au adus ritm în jocul oaspeților, care s-au instalat în jumătatea adversă. Mai mult, la șase minute de la reluare, Costa a centrat, iar Drazic s-a demarcat bine și a deviat în poartă (51). Clujenii au pus presiune, iar Fică a arătat poftă de joc și dorință de a marca împotriva bucureștenilor. Abia în a doua parte a reprizei, gazdele au reușit să revină în ofensivă, însă fără prea mult succes.
Mai mult, Costa l-a întins serios pe Aioani, cu un șut din afara careului (77). În minutele de final, CFR a fost singura echipă care a contat și a continuat să atace chiar și în prelungiri. Totuși, elevii lui Antonio Folha nu au reușit să reducă din ecart și au fost nevoiți să se recunoască învinși în fața echipei fostului antrenor din Gruia, Daniel Pancu, scor 1-3.











