Record Egalat. Novak Djokovic câștigă Australian Open 2023, după ce anul trecut i-a fost interzisă participarea

Record Egalat. Novak Djokovic câștigă Australian Open 2023, după ce anul trecut i-a fost interzisă participarea
| Foto: Harman Mckay - Reuters

Tenismenul sârb Novak Djokovic (5 ATP, favorit nr. 4) a câştigat duminică finala de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce în ultimul act l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas (4 ATP, favorit nr. 3) cu 6-3, 7-6 (7/4), 7-6 (7/5).

Sârbul s-a impus după o partidă care a durat trei ore, ambii jucători făcând câte trei duble greşeli, grecul reuşind nu mai puţin de 15 aşi, Djokovic doar 7.

Record: „Nole” îl egalează pe „Rafa” Nadal

Odată cu acest succes, campionul sârb, în vârstă de 35 de ani, care a cucerit pentru a zecea oară trofeul la competiţia de la antipozi, a obţinut al 22-lea său titlu de Mare Şlem, egalând astfel recordul rivalului său spaniol Rafael Nadal.

De asemenea, Djokovic va reveni de luni în fotoliul de lider al clasamentului ATP, pe care l-a ocupat anterior timp de 373 de săptămâni (record absolut).

„Nole" nu a putut participa la ediţia de anul trecut a Openului australian, câştigată de Nadal, sârbul fiind expulzat din Australia deoarece nu era vaccinat împotriva Covid-19.

Djokovic are, începând de duminică, 11-2 în meciurile directe cu Tsitsipas, ultimele zece dueluri fiind tot atâtea victorii ale sârbului.

De partea cealaltă, Tsitsipas a jucat pentru prima dată finala de la Australian Open. Grecul a fost semifinalist anul trecut şi a jucat pentru a doua oară în carieră o finală de Mare Şlem, după cea din 2021 de la Roland Garros, pierdută chiar în faţa sârbului.

Comenteaza