Rednic dă Petrolul pe Dinamo înainte de meciul cu „U” Cluj

Rednic dă Petrolul pe Dinamo înainte de meciul cu „U” Cluj
Formația din Ploiești va fi condusă până la finalul sezonului de secundul lui Rednic.

 

Petrolul Ploiești a rămas fără antrenorul ei, Mircea Rednic, după ce acesta și-a reziliat contractul cu gruparea galben-albastră. Rezilierea a avut loc pe cale ameabilă, iar echipa va urma să fie pregătită pentru restul sezonului de secundul lui Rednic, Valentin Sinescu.

„Colaborarea dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul principal Mircea Rednic s-a încheiat, decizia rezilierii contractului fiind luată în urma unei înţelegeri amiabile între părţi. În aceste condiţii, echipa petrolistă va fi condusă, în perioada rămasă până la finalul sezonului, de către Valentin Sinescu, cel care a îndeplinit, până acum, funcţia de antrenor secund”, informează Petrolul.

Anunțul este unul important pentru clujeni, dat fiind că „U" Cluj se va deplasa la Ploiești vineri pentru un meci din etapa a 31-a Ligii I. Cu patru etape de final, echipa antrenată de Adrian Falub încă se află în zona retrogradării, iar o victorie cu Petrolul ar putea deschide drumul spre rămânerea în prima ligă.

Rednic încheie astfel a doua sa perioadă ca antrenor al echipei prahovene. El a mai antrenat „lupii” în 2012, iar în mandatul tocmai încheiat l-a înlocuit pe Gheorghe Mulțescu iarna trecută. În cele 13 meciuri pe care le-a condus în acest timp, Rednic a reușit să-și ducă echipa spre doar 4 victorii.

Antrenorul în vârstă de 53 de ani era curtat intens de Dinamo, care dorea să-l înclouiască pe Flavius Stoican. „Este o chestiune de ore, de zile, până când se va pune de acord cu conducerea. Nu se știe dacă va sta pe bancă la ulrimele etape. Oricum, va lua contact cu echipa cât de curând,” au comentat surse apropiate dinamoviștilor.

În cursul zilei, Dinamo a anunțat numirea lui Rednic ca antrenor al echipei. Acesta a fost prezentat oficial la baza de la Săftica a echipei și deja conduce antrenamentele bucureștenilor.

Comenteaza