Reghecampf după meciul cu "U": Ne luptăm cu Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu la titlu

Reghecampf după meciul cu
Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, marţi seară, după victoria din meciul cu Universitatea Cluj, scor 2-0, că formaţia sa se va lupta cu Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu pentru titlul de campioană.

"Am câştigat cele două meciuri restante. Cred că am făcut-o într-un mod foarte clar. Suntem foarte bucuroşi că am marcat şase goluri. Avem trei puncte peste Astra şi cinci faţă de Petrolul şi astea cred că sunt lucrurile importante. Mi-aş fi dorit ca diferenţa de puncte să fie mult mai mare, pentru că diferenţa de valoare este mai mare. Înainte de meci toţi sunt foarte încrezători, nu mai au respect, iar la final nu mai au acelaşi curaj. Noi nu ne luptăm cu Dinamo, în acest moment nu reprezintă nimic, cu tot respectul. Noi ne batem cu Petrolul şi Astra. În momentul de faţă, pentru noi meciul cu Dinamo nu înseamnă prea mult, mai întâi avem meciul cu Chiajna. Săptămâna viitoare vom vorbi şi desptre Dinamo", a spus Reghecampf.

Tehnicianul stelist consideră că formaţia sa se află pe drumul cel bun: "Obiectivul nostru nu este să terminăm neînvinşi, ci să luăm campionatul. Am emoţii, deoarece nu este încă încheiat. Cu Keşeru trebuie să avem răbdare ca să intre în ritm. L-am adus ca să întărim echipa. În perioada de pregătire au fost meciuri slabe, dar ne-am antrenat foarte mult. Pe noi ne-a interesat să fim pregătiţi fizic pentru aceste două meciuri. Suntem pe drumul bun, iar de acum va fi mai uşor".

Echipa Steaua Bucureşti a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Universitatea Cluj, într-un meci restant din etapa a XIV-a a Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Ad. Popa '45+1 şi Szukala '80.

Etichete
Comenteaza