Reîntâlnire după 35 de ani în prima ligă. "U" Cluj evoluează azi contra Corvinului Hunedoara

Reîntâlnire după 35 de ani în prima ligă. "U" Cluj evoluează azi contra Corvinului Hunedoara
| Foto: FC Universitatea Cluj

Vicecampioana s-a deplasat la Petroșani, acolo unde își dispută meciurile de pe teren propriu nou-promovata.

După două jocuri pe teren propriu, în care rezultatele nu au fost de partea lor, elevii lui Cristiano Bergodi se pregătesc pentru duelul împotriva Corvinului Hunedoara, una dintre surprizele actualului sezon din Superligă.

De-a lungul timpului, cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 20 de ori, de șase ori au câștigat hunedorenii, de 10 ori s-au impus clujenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai recentă dispută din primul eșalon a fost cea din 1991, când "studenții" câștigau cu 2-0, în urma reușitelor semnate de Marius Popescu și Valerius Tămaș.

Partida ar putea fi una specială pentru unul dintre oamenii din apărarea vicecampioanei. În cazul în care va fi utilizat, fundașul Iulian Cristea va bifa meciul cu numărul 300 în Superligă, competiție în care a debutat pe 27 iulie 2014.

Jocul va fi arbitrat de Adrian Cojocaru, cel care va fi asistat de Romică Bîrdeș și Mihăiță Necula, în calitate de tușieri, în timp ce Mihail-Sebastian Lăstun va fi cel de-al patrulea oficial. De arbitrajul video se vor ocupa Rareș Vidican (VAR) și Lucian Rusandu (AVAR).

Meciul dintre Universitatea Cluj și Corvinul Hunedoara se va disputa astăzi, de la 21:00.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .