Remiză în favoarea Universității Cluj. Primele două clasate au încheiat la egalitate meciul direct
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Apr 2022, 21:05
- Sport
- Ascultă știrea

Partida dintre Petrolul Ploiești și AFC Hermannstadt, din play-off-ul eșalonului secund s-a terminat indecis, 0-0.
Primele două clasate din liga secundă s-au anihilat reciproc și au reușit doar o remiză fără goluri, în runda cu numărul 3 din play-off.
Rezultatul este în favoarea Universității Cluj, care în cazul unei victorii joi, în derby-ul cu Steaua de pe teren propriu are șansa să se apropie de primele două poziții din clasament.
Până în prezent, Petrolul a acumulat 51 de puncte, Hermannstadt a strâns 48, în timp ce “studenții” au 44 de puncte și un meci mai puțin disputat.
Partida dintre Universitatea Cluj și Steaua este programată joi, 7 aprilie, de la 19:30.