Reprezentantul Primăriei în CA al "U": "discutăm cu mai mulţi investitori să preia Universitatea"

Reprezentantul Primăriei în CA al
Reprezentantul Primăriei Cluj-Napoca în Consiliul de Administraţie al Universităţii Cluj, Radu Constantea, spune la Ştirile Realitatea TV Cluj că instituţia negociază cu mai mulţi investitori pentru preluarea echipei. Bugetul anual minim al Universităţii ar urma să se ridice la 2,8 milioane de euro, "suma minimă ca să rezistăm în Liga I", spune el.

Constantea spune că Primăria e în discuţii cu mai mulţi investitori pentru preluarea echipei, "o vreme discuţiile au fost sistate cât timp am avut incertitudinea privind licenţa, dar acum au fost reluate, chiar săptămâna asta am avut discuţii", spune el, fără să nominalizeze. "Nu avansăm încă niciun nume concret, de comun acord cu cei cu care discutăm", explică el.

Primăria are alocate două milioane de lei către Universitatea Cluj şi CFR Cluj, bani pe care nu-i poate da din cauza unei legi ce ar trebui schimbată şi despre care Constantea spune că va fi modificată în toamnă, "am avut discuţii cu mai mulţi parlamentari, nu doar cu cei din Cluj, ca legea să poată fi modificată".

"Am făcut o analiză şi un buget minim pentru a supravieţi în liga I e de 2 milioane euro", spune Constantea. "Societatea e în insolvenţă, mai avem de achitat 2,7 milioane de euro în 3 ani către creditori, asta înseamnă 800.000 euro pe an către restul creditorilor, deci 2,8 milioane buget anual. Din aceştia 1,2 milioane vin din drepturi TV, alt milion de la Primărie dacă se schimbă legea, plus 3-400.000 din vânzarea de bilete şi marketing".

 

Comenteaza