Returul dintre CFR Cluj și Lazio va fi arbitrat de o brigadă din Germania

Returul dintre CFR Cluj și Lazio va fi arbitrat de o brigadă din Germania
| Foto: uefa.com

Românii și italienii se vor întâlni în cea de-a doua manșă a play-off-ului UEFA Conference League.

CFR Cluj începe returul cu Lazio de la 0-1 și speră într-o calificarea miraculoasă în faza următoare a competiției continentale. "Feroviarii" se bazează și pe suportul fanilor, partida din Conference League urmând să se joace cu casa închisă.

O veste bună pentru campioana României ar putea fi prezența arbitrului Felix Zwayer, care a purtat noroc echipelor din țara noastră în trecut.

Germanul în vârstă de 41 de ani va oficia la centru, fiind ajutat de conaționalii Stefan Lupp și Marco Achmüller la cele două tușe, în timp ce Sven Jablonski va fi arbitru de rezervă, iar Harm Osmers și Katrin Rafalski vor fi în camera VAR.

În actualul sezon, Zwayer a oficiat 10 partide din Bundesliga, 3 din grupele UEFA Champions League, alte două din preliminariile celei mai importante competiții europene și două jocuri din UEFA Nations League.

De asemenea, germanul a fost la centru la o victorie a Rapidului contra celor de la Heerenveen, în sezonul 2012-2013 al preliminariilor UEFA Europa League, la o înfrângere a FCSB-ului pe terenul lui Aalborg, în stagiunea 2014-2015 din aceeași competiție și la victoria echipei naționale în Muntenegru, în noiembrie 2018.

Partida dintre CFR Cluj și Lazio este programată joi, de la 19:45, pe stadionul din Gruia.

Comenteaza