Revine „acasă". Medvedj a semnat cu „U" BT Mobitelco

Revine „acasă
„U" BT Mobitelco a anunţat ieri, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu conducătorul de joc sârb, Miljan Medvedj (foto) (34 de ani), unul dintre cei mai iubiţi jucători care au evoluat la Cluj în ultima perioadă. Ultima dată, „Meda" a evoluat în prima ligă din Irak.

Baschetbalistul sârb, care a mai jucat în România la CS Otopeni, dar şi la Elba Timişoara, revine din acest sezon la „U" BT Mobitelco, echipă pentru care a evoluat timp de cinci ani. „Mă bucur foarte mult că mă întorc pentru a patra oară la Cluj, acolo unde am jucat cinci ani. Am urmărit campionatul în sezonul trecut şi nu mi-a plăcut faptul că echipa a terminat doar pe locul 7. Clujul, fanii, şi tot ce înseamnă „U" Mobitelco merită să fie pe locurile fruntaşe ale clasamentului. Abia aştept să mă reîntâlnesc cu fanii clujeni şi sper să vină în număr cât mai mare la meciurile noastre", a spus Medvedj, pentru site-ul oficial al clujenilor. Preşedintele executiv, Mircea Cristescu, a afirmat că odată cu transferul jucătorului sârb, poziţia I, de conducător de joc, este asigurată. „Revenirea lui „Meda" la echipă închide şi poziţia 1, astfel încât la ora actuală avem închise poziţiile 1, 2 şi 5. Rămâne să asigurăm şi celelalte posturi. Despre „Meda" nu sunt multe de spus, fanii din Cluj îl cunosc prea bine. El este printre puţinii jucători străini care chiar au jucat cu sufletul şi au făcut parte din spiritul echipei", a spus Cristescu.

Echipa clujeană se va reuni pe 1 august, sub comanda noului antrenor, Dorin „Bobo" Pintea, urmând să efectueze un stagiu de pregătire în Serbia.

 

Comenteaza