Roger și-a luat adio de la UTA și va fi transferat imediat de ”feroviari”: “Sunt recunoscător clubului pentru tot”

Roger și-a luat adio de la UTA și va fi transferat imediat de ”feroviari”: “Sunt recunoscător clubului pentru tot”
| Foto: facebook.com/uta1945arad

Mijlocașul brazilian în vârstă de 25 de ani va ajunge în Gruia mai repede decât se stabilise inițial, în chiar ultima zi a perioadei de mercato din iarnă.

CFR Cluj continuă să se întărească pentru play-off. După ce l-a prezentat pe Yuri Matias, campioana a ajuns la un acord cu UTA pentru transferul imediat al lui Roger, jucător ce fusese deja acontat de “feroviari”, însă urma să ajungă în Gruia abia la finalul sezonului.

Totuși, formația pregătită de Dan Petrescu a plătit aproximativ 200.000 de euro pentru transferul brazilianului, iar Roger a ajuns deja la Cluj-Napoca și urmează să se antreneze pentru prima dată cu noii săi colegi.

La despărțirea de UTA, mijlocașul a transmis un mesaj emoționant prin care a ținut să le mulțumească arădenilor pentru modul în care l-au primit în România.

“Vreau să mulțumesc pentru tot, suporterilor, clubului, coechiperilor mei. M-au ajutat să fac acest pas. Astăzi am încercat să dau totul, ca de fiecare dată. Le doresc mult noroc celor de la UTA, prietenilor mei.

UTA va rămâne în inima mea. A fost incredibil pentru mine când fanii mi-au cântat numele. Sunt recunoscător clubului pentru tot, m-au ajutat mult și vreau să le mulțumesc și să le urez mult noroc pe mai departe”, a spus brazilianul, potrivit Prosport.

În actualul sezon, Roger a jucat în 26 de partide în Liga 1, a înscris 3 goluri și a oferit două pase decisive.

Comenteaza