România învinsă clar de Rusia în preliminariile CE 2018

România învinsă clar de Rusia în preliminariile CE 2018
| Foto: foto facebook.com/FRH-Federația-Română-de-Handbal-Official

Echipa națională de handbal feminin a cedat în fața deținătoarei titlului olimpic, scor 30-25.

Cele două echipe au început bine, iar în primele 10 minute niciuna nu a putut face diferența. Apoi, Rusia s-a distanțat, profitând de o ofensivă a României care se bazează mult pe brațul Cristinei Neagu. Pe postul de pivot, Crina Pintea a evoluat bine, dar gazdele au ajuns la 6 goluri distanță. Totuși, în finalul de repriză, echipa națională s-a apropiat, iar scorul pauzei a fost 17-15, în favoarea rusoaicelor.

Problemele au continuat și în parte secundă pentru românce. Echipa pregătită de Ambros Martin a ratat din situații de 1 la 1 cu portarul advers, iar rusoaicele au profitat. Gazdele s-au distanțat repede la 5 goluri, iar apoi și-au mărit constant avantajul, până la o diferență incredibilă de 8 reușite. Veștile proaste au continuat, iar cea mai experimentată jucătoare din lot, Valentina Ardean Elisei,  a fost nevoită să părăsească terenul, în urma unei accidentări. În ciuda unor reușite, în finalul partidei, de la linia de 9 m și a unei duble superiorități, România nu s-a putu apropia, iar scorul final a fost 30-25.

Cea mai bună marcatoare a României a fost Cristina Neagu (9 goluri), urmată de Dragut, Chiper, Pintea și Popa (toate 3 goluri).

România se află pe primul loc al Grupei 4 de calificare la CE 2018, cu 4 puncte, la egalitate cu Rusia. “Triolorele” își pot lua revanșa împotriva formației pregătite de Trefilov, duminică, 25 martie, de la ora 18:30, în Sala Polivalentă, din Cluj-Napoca.

Comenteaza