România, învinsă din nou în UEFA Nations League. Bosnia Herțegovina s-a impus la București

România, învinsă din nou în UEFA Nations League. Bosnia Herțegovina s-a impus la București
| Foto: frf.ro

Echipa națională condusă de Gică Hagi a pierdut și al doilea meci din cadrul competiției continentale, scor 2-4.

Partida a început dezatruos pentru România, care a încasat rapid două goluri. După ce Tabakovic a ratat o ocazie uriașă, singur cu portarul (7), Gigovic a deschis scorul profitând de apărarea visătoare a "Tricolorilor" (12). Imediat, defensiva gazdă a cedat din nou, când Muharemovic s-a înălțat în careu si a reluat în plasă o centrare venită din corner (19).

Replica României a venit din partea căpitanului Stanciu, care a trimis puternic de la distanță (22), iar execuția lui Bîrligea din apropiere a fost salvată de portar (23). Atacantul s-a revanșat mai târziu, când a transformat în gol centrarea lui Eissat și a redus din diferență (28).

Repriza s-a încheiat cu un nou gol al oaspeților. Radu a scăpat în față un șut, Tabakovic a marcat (40), iar Bosnia Herțegovina conducea la pauză, scor 3-1.

Desi Gică Hagi a schimbat în startul actului secund, însă tot oaspeții au marcat. Mahmic s-a furișat în spatele fundașilor români și a înscris (55). Nou-intratul Cicâldău a fost responsabil cu replica și avea să reducă din diferență cu o execuție de la distanță (62).

"Tricolorii" au încercat și în minutele ce au urmat, însă ocaziile au fost tot ale Bosniei Herțegovina, iar Lukic (74) și Demirovic (80) au trecut și ei pe lângă gol. Pe final de meci, reușita lui Bîrligea a fost anulată (89), iar victoria le-a revenit oaspeților, scor 4-2.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .