România va găzdui prima ediţie a Campionatui European de baschet 3x3

România va găzdui prima ediţie a Campionatui European de baschet 3x3
România va găzdui, în luna septembrie, la Bucureşti, prima ediţie a Campionatului European de baschet 3x3, a anunţat, marţi Federaţia Europeană de Baschet, FIBA Europe.

"Bucureştiul este considerat, nu numai în Europa, dar şi în lume, drept capitala neoficială a baschetului 3x3. Acordarea organizării acestui Campionat European este o continuare a cooperării dintre FIBA Europe şi oraşul Bucureşti, capitala României fiind anul trecut gazda primului turneu din circuitul european 3x3 Euro Tour", a declarat preşedintele interimar al FIBA Europe, Cyriel Coomans.

Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, speră ca România să demonstreze în septembrie că poate organiza competiţii majore. "Ne bucurăm că am primit organizarea acestui eveniment important. Este un lucru extraordinar, mai ales că este prima ediţie din istorie. Desigur, vom fi obligaţi să ne prezentăm, atât din punct de vedere organizatoric cât şi sportiv la cel mai înalt nivel. Sunt convins că va fi o reuşită şi că putem demonstra că România poate organiza competiţii majore europene", a completat Păun.

Pentru accederea la turneul final al Campionatului European vor fi organizate trei turnee de calificare, la care şi-au anunţat prezenţa 32 de echipe la masculin şi 27 la feminin. La competiţia găzduită de Bucureşti vor participa câte 16 echipe naţionale, atât la masculin cât şi la feminin. România este calificată direct, ca ţară organizatoare.

Etichete
Comenteaza