Romario Pires a purtat în premieră banderola de căpitan al Universității Cluj: “Mister mi-a dat această responsabilitate. Sper să pot ajuta echipa să promoveze”

Romario Pires a purtat în premieră banderola de căpitan al Universității Cluj: “Mister mi-a dat această responsabilitate. Sper să pot ajuta echipa să promoveze”
| Foto: FC Universitatea Cluj

După ce Costinel Gugu a fost înlocuit în amicalul cu Minaur Baia Mare, brazilianul a fost cel care a purtat pe braț banderola de căpitan al formației clujene.

Trupa pregătită de Erik Lincar s-a impus în primul joc de pregătire după revenirea din Antalya, scor 4-2, contra echipei din Liga a 3-a. În repriza secundă, după ce Costinel Gugu a fost înlocuit, Romario Pires a preluat banderola de căpitan și a vorbit despre noul său statut în cadrul lotului.

“E un meci de pregătire foarte important pentru noi, pentru a ne cunoaște cât mai bine și pentru a forma relații de joc și să ne știm coechipierii. Cel mai mult contează să fim pregătiți pentru meciul de pe 28.

Am fost foarte bine primit și de jucători și de staff. Mister mi-a dat această responsabilitate și am acceptat. Sper să pot ajuta echipa să promoveze. Încercăm să ne adaptăm ușor, ușor cu orașul, cu echipa, dar e tot mai bine”, a spus brazilianul.

La rândul său, Alexandru Boiciuc, cel care a și înscris în partida de pregătire contra celor de la Minaur, a vorbit despre jocul echipei clujene și despre obiectivele “studenților” în 2022.

“A fost un meci de pregătire foarte bun, sunt satisfăcut de cum s-a prezentat echipa și mă bucur că am reușit să marchez. Eu zic că suntem pe drumul cel bun în acest cantonament.

Pornim numai cu gânduri pozitive, cu devotament și sacrificiu pe care îl vom arăta pe teren și cu siguranță vom da totul ca să ne îndeplinim obiectivul. Toate gândurile noastre sunt pentru o promovare directă, acesta e scopul principal, să promovăm direct, să nu avem emoții și să oferim liniște nouă și suporterilor.

Singurul scenariu pe care ni-l facem este să câștigăm fiecare meci, în fiecare săptămână. Le suntem recunoscători că vin și ne susțin, chiar și la antrenamente și o să le oferim tot ce au nevoie ca să fie fericiți”, a spus atacantul.

Comenteaza