Rugbiştii lui “U” merg din rău în mai rău

Rugbiştii lui “U” merg din rău în mai rău
Rugbiştii Universităţii Cluj au pierdut clar întâlnirea disputată sâmbătă în fieful campioanei Ştiinţa Baia Mare (52-0) şi rămân fără victorie în Superliga Naţională, unde ocupă ultima poziţie, cu doar două puncte. Şansa nu le-a surâs nici în deplasarea la Bucureşti, cu Dinamo, unde miercuri s-au înclinat cu 40-20.

Deşi s-au scurs deja opt etape din competiţia internă, "studenţii" nu dau semne concrete de revenire. Dacă pe terenul "câinilor roşii" au izbutit două eseuri şi tot atâtea transformări, respectiv lovituri de pedeapsă, dar care s-au dovedit insuficiente ca să bifeze primul lor succes din actuala ediţie, ieri nu au avut nici o şansă în faţa "zimbrilor" băimăreni. Nistor, Buzatu, Cirtiu, Bârlea, Stoica şi Ciuntu, cu un eseu fiecare, urmaţi de Suciu (două eseuri), Dimofte (patru transformări) şi Buduşanu (două transformări), au semnat reuşitele campioanei.

De altfel, partida a marcat revenirea internaţionalului Ionuţ Dimofte, refăcut după o accidentare mai veche. RCMUV Timişoara, respectiv Ştiinţa Baia Mare, ambele cu câte 33 de puncte, ocupă primele două poziţii ale clasamentului, în timp ce Steaua Bucureşti încheie podiumul cu 26 de puncte. În schimb, "U" Cluj este "lanterna roşie" a Superligii. Runda viitoare "studenţii" vor evolua tot în deplasare, de această dată la Constanţa, cu Farul.

(D.S.)

 

 

 

Etichete
Comenteaza