Rugbyștii de la “U” Cluj neagă că Steaua le-ar fi plătit deplasarea în capitală

Rugbyștii de la “U” Cluj neagă că Steaua le-ar fi plătit deplasarea în capitală
| Foto: facebook.com/CSASTEAUA

Partida de campionat dintre cele două formații a strârnit un întreg scandal în spațiul public.

Deși ar fi trebuit să evolueze pe teren propriu, “studenții” au disputat meciul de campionat împotriva Stelei pe stadionul din Ghencea.

Liderul galeriei rivalilor de la FCSB, Gheorghe Mustață, a acuzat că “militarii” ar fi plătit din bani publici deplasarea echipei clujene, fapt ce constituie o încălcare a legii.

Antrneorul formației de rugby a Universității Cluj, Cristian Săuan a negat acuzațiile venite din tabăra FCSB-ului. “A fost o înțelegere între noi. Mereu ne-am înțeles bine cu cei de la Steaua.

Pentru noi nu conta unde jucăm, pentru că ați văzut și dumneavoastră diferența dintre cele două echipei, meciul s-a încheiat 82-10.

Din ce știu eu... a plătit Universiteatea deplasarea, dar asta trebuie să vorbiți cu cei din conducere. Din păcate nu vă pot da prea multe informații.

A fost o onoare pentru jucătorii noștri să poată juca pe un astfel de stadion, cu un gazon atât de bun”, a declarat Cristian Săuan, antrenorul “studenților”, pentru Pro X.

Comenteaza