Russell, prestație solidă pentru naționala României. Guzman și Miletic nu au prins minute
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:14
- Sport
- Ascultă știrea
Pauza dedicată echipelor naționale s-a încheiat, iar cei trei jucători revin la antrenamentele de la U-BT Cluj-Napoca.
După ce la debutul său pentru echpa națională a României, Daron Russell nu a reușit să se remarce, conducătorul de joc a avut o prestație excelentă în meciul pierdut de "Vulturi" în fața selecționatei din Muntenegru, scor 80-75.
Daron Russell a încheiat partida cu 20 de puncte, 7 recuperări, 4 pase decisive și două intercepții, însă naționala a înregistrat al doilea eșec în preliminariile Cupei Mondiale 2027 și ocupă ultima poziție în Grupa B.
În schimb, Dusan Miletic nu a prins vreun minut în victoria Serbiei în Bosnia Herțegovina, scor 74-72. Rezultatul plasează naționala țării vecine pe poziția secundă în Grupa C a preliminariilor.
De asemenea, Karel Guzman a fost lăsat în afara lotului Cubei pentru al doilea duel cu Argentina din actuala fereastră internațională. După ce a fost cel mai bun marcator al țării sale în precedentul duel, jucătorul de la U-BT nu a fost pe parchet în eșecul usturător, scor 105-49.
Astfel, cei trei revin alături de U-BT Cluj-Napoca, formație care se pregătește pentru întâlnirea cu Aris Salonic din EuroCup, programată joi, 4 decembrie, de la 20:00.











