S-a rupt lanţul de iubire dintre Nistor şi Sabău la derby-ul Clujului

S-a rupt lanţul de iubire dintre Nistor şi Sabău la derby-ul Clujului
| Foto: gsp.ro / Cristi Preda

Din gheata lui Dan Nistor a pornit autogolul celor de la CFR Cluj, iar Universitatea Cluj a scos un egal cu rivalii din Gruia în partida jucată joi seara pe Cluj Arena în faţa a 27.000 de fani.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Deşi Nistor contribuise la autogolul celor de la CFR cu centrarea din corner în careu, unde Kresic dorind să respingă balonul, l-a lovit greșit, iar mingea și a trimis-o direct în propria poartă. În repriza a doua, minutul 70, Dan Nistor a fost schimbat de antrenorul Universităţii Ioan Ovidiu Sabău. Nistor părăsit terenul supărat foc, fiind schimbat cu Elvis Manu.

Nistor nu a fost de acord cu decizia antrenorului de a-l scoate de pe teren şi s-a îndreptat nemulțumit spre banca de rezerve. În momentul în care a trecut pe lângă Sabău, Nistor a fost luat la o discuție de Neluțu, care i-a explicat de ce l-a scos din teren. Jucătorul lui U Cluj și-a continuat, tot deranjat, drumul spre bancă.

Nistor face un sezon senzațional, fiind unul dintre motoarele echipei, alături de Alexandru Chipciu. Mijlocaşul Universităţii are 8 goluri și 5 pase decisive în SuperLiga în actuala stagiune, în 13 meciuri. În Cupă are un gol în 3 meciuri, iar după partida de la Botoşani din campionat Sabău l-a lăudat fără rezerve.

"E un super-om, super-jucător. Se vede clar. Se vede la execuții, cât de mult se identifică cu această echipă. Pentru mine e o satisfacție că pot să lucrez cu astfel de jucători", a declarat Sabău la Botoşani. 

Sabău a motivat schimbarea lui Nisrtor spunând că doreşte să-l menajeze pe mijlocaș pentru următorul meci. „Am făcut schimbări să odihnim jucători, pentru că avem un program aglomerat, jucăm din 3 în 3 zile”, a declarat Sabău la finalul meciului, citat de gsp.ro. Universitatea Cluj are meci cu FC Voluntari pe 5 noiembrie, în SuperLiga. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .