S-a schimbat liderul în Liga a 2-a. Chindia a trecut peste Academica Clinceni
- Scris de Ionuţ Grindean
- 14 Mai 2019, 18:01
- Sport
- Ascultă știrea

Formația din Târgoviște s-a impus în deplasarea de la Târgu Jiu, împotriva Pandurilor și a urcat pe prima poziție în ierarhia eșalonului secund.
După o primă repriză pe care dâmbovițenii au dominat-o și au ratat chiar și un penalty, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine, scor 0-0. După mai bine de o oră de joc, echipa lui Viorel Moldovan a rezolvat partida în doar trei minute, prin golurile marcate de Daniel Florea și Liviu Mihai. Astfel, Chindia a acumulat 79 de puncte și a urcat pe primul loc cel puțin până joi, când liderul Academica Clinceni joacă cu “U” Cluj.
Partida dintre “studenți” și ilfoveni este programată joi, 16 mai, de la ora 18:00.