S-au limpezit apele la „U”: Marius Şumudică e noul antrenor

S-au limpezit apele la „U”: Marius Şumudică e noul antrenor
„Şumi” va conduce azi primul antrenament în calitate de antrenor al Universităţii, după ce s-a înţeles cu fraţii Bultoc, cei care vor prelua clubul „Şepcilor roşii”.

Aşa cum ZIUA de CLUJ anunţa în ediţia de vineri, Marius Şumudică, alături de Dorinel Munteanu, erau favoriţi pentru a prelua Universitatea, club care urmează să intre sub tutela oamenilor de afaceri Călin şi Gheorghiţă Bultoc. Până la urmă, alegerea viitorilor investitori a fost Şumudică, iar acesta a semnat contractul valabil pentru un sezon, cu opţiune de prelungire, în cursul dimineţii de ieri. Azi va conduce primul său antrenament, dar nu înainte de a fi prezentat oficial. Evenimentul va avea loc la ora 14:00, la Cluj Arena.

Soarta face ca Marius Şumudică să debuteze şi ca antrenor al Universităţii tocmai contra Rapidului, echipa la care a cunoscut cele mai mari satisfacţii ca fotbalist. „Şumi" s-a mai aflat într-o astfel de postură şi în prima etapă a sezonului când, în calitate de antrenor al Vasluiului, a remizat 2-2 în „Giuleşti". De altfel, numele său a fost vehiculat ca posibil succesor al lui Ioan Ovidiu Sabău la Rapid, unde a fost dorit cu insistenţă de către suporterii „vişinii", dar nu şi de finanţatorul George Copos. Şumudică a ales până la urmă să vină la Universitatea, convins de proiectul prezentat de noii investitori ai echipei. „Vin la Cluj să redresez echipa, am discutat cu domnul Bultoc şi ne-am înţeles foarte rapid", s-a rezumat să comenteze noul antrenor. Acesta va fi ajutat în pregătirea formaţiei clujene de către Bogdan Andone, în timp ce Marius Popescu, cel care a asigurat interimatul timp de patru etape, va face şi el parte din staff. „Şumi" va fi prezentat azi în cadrul unei conferinţe de presă, la stadionul Cluj Arena.

Afacerea dintre Florian Walter şi fraţii Bultoc este ca şi rezolvată, iar venirea lui Şumudică face doar să confirme acest lucru. Cele două părţi au rezolvat absolut toate detaliile, iar luni, în ziua meciului cu Rapid, Călin Bultoc ar putea veni la Cluj pentru a urmări partida cu echipa „giuleşteană". De altfel, noii investitori ai Universităţii au făcut un apel către fani, prin intermediul unor apropiaţi, pentru a susţine echipa la jocul cu Rapid, extrem de important în economia clasamentului. Universitatea a ajuns pe locul 14, cu 15 puncte, la egalitate cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, dar având avantajul rezultatelor directe. Partida dintre „U" şi Rapid se va juca luni, de la ora 20:30, în direct la Digisport şi live-text pe ziuadecj.ro.

Cine sunt viitorii proprietari ai Universităţii

Conform ediţiei din 2011 a Top 300 Capital, familia Bultoc are o avere estimată la 43-45 milioane de euro. Cei doi fraţi şi-au început afacerile imediat după ‘90, când au înfinţat grupul de firme Meridian Auto, iar la începutul anilor 2000 au deschis primul show-room Dacia Renault la standardele companiei franceze. Conform Capital, în urmă cu doi ani cei doi au derulat un business de 13,1 milioane de euro. Pe lângă show-room-urile Dacia-Renault, familia Bultoc mai deţine şi compania de taximetre Meridian, dar şi alte societăţi care însumează 1.500 de angajaţi. „Au un plan bine pus la punct. Nu ar fi luat echipa într-un moment atât de dificil dacă n-ar viza perfomanţa. Obiectivul imediat e redresarea echipei în clasament şi apoi o poziţie cât mai ridicată în acest sezon. Din vară cu siguranţă că obiectivele vor fi îndrăzneţe", a spus o persoană din cadrul clubului despre noii investitori.

S-au pus în vânzare biletele pentru Rapid

Clubul clujean a pus în vânzare biletele pentru meciul de luni, cu Rapid Bucureşti, încă de vineri. Preţul unui tichet variază între 15 şi 35 de lei, în funcţie de sectorul stadionului. Noii conducători ai clubului speră la o asistenţă ridicată pentru acest joc, având în vedere momentul în care se află echipa. Până acum, la meciurile de pe teren propriu ale Universităţii au asistat, în medie, 3.000 de spectatori, o cifră sub cea înregistrată la Iaşi sau Turnu Severin. 7

Gherghişan, în conducerea „studenţilor"

Traian Gherghişan, proprietarul companiei de impresariat TG World, va fi numit în conducerea Universităţii, a anunţat ieri gsp.ro. Gherghişan este cunoscut fanilor clujeni după ce în urmă cu patru ani clubul s-a aflat în litigiu cu firma sa din cauză că nu a plătit comisioanele aferente transferurilor mai multor jucători. Din această cauză, clujenii riscau neprogramarea o dată la câteva etape. Litigiul a fost stins abia la finalul campionatului. Suma cerută de Gherghişan se ridica la 240.000 de euro.

 

Etichete
Comenteaza