Sabău, detalii despre situația lui Nistor. Când ar putea reveni mijlocașul

Sabău, detalii despre situația lui Nistor. Când ar putea reveni mijlocașul
| Foto: FC Universitatea Cluj

Jucătorul în vârstă de 35 de ani al Universității Cluj se confruntă cu o accidentare.

Deși se află alături de echipă în cantonamentul din Antalya, Dan Nistor nu se poate pregăti alături de colegi din cauza unei accidentări. Ioan Ovidiu Sabău a lămurit situația mijlocașului și speră să îl poată avea la dispoziție pentru primul meci oficial din 2024.

"Cu el am greșit, trebuia să îl lăsăm mai ușor primele 3-4 zile. Nu e nimic grav, sunt convins că el va reveni. Sper că își va reveni (n.r. - până la meciul cu Hermannstadt), nu e accidentare foarte gravă, dar avea nevoie să se refacă.

Mai facem un control, dar din discuțiile pe care le-am avut cred se pare că lucrurile merg spre bine", a explicat tehnicianul.

În actualul sezon, Dan Nistor a impresionat cu cele 10 goluri și 8 pase decisive pe care le-a reușit în 23 de apariții în Superligă și Cupa României.

Comenteaza