Venea de la Rapid, campion al României şi jucător de naţională, în cel mai greu an al Universităţii: întâlnirea cu divizia C. După un timp, Sabău a dispărut la fel de brusc şi enigmatic precum venise, lăsând în urmă mii de suporteri nedumeriţi. Nu pentru multă vreme!
S-a aflat mai apoi că Sabău nu a iubit sincer. Sau dacă a făcut-o, cu siguranţă nu de Universitatea era vorba. Sabău Ovidiu Ioan a folosit marea masă de simpatizanţi (şi pe vremea aceea erau destui dispuşi să sară în cap la semnul lui!) pentru a obţine nişte avantaje personale. Neieşindu-i combinaţiile (amintesc doar năstruşnica idee de privatizare a centrului de copii şi juniori din care făceau parte atunci jucători ca Florescu, Cociş, Goga!) s-a întors cu fundul către public şi a plecat. Nu a dat niciodată explicaţii şi după o vreme nimeni nu i le-a mai cerut. Oamenii aflaseră adevărul.
Suporterii nu îl huiduie pe Sabău pentru că a ajutat la promovarea CFR-ului sau că şi-a organizat retragerea în Gruia, viaţa sclavilor oricum e tristă! La fiecare întâlnire cu Universitatea, Sabău îşi primeşte plata pentru ce şi-a dorit totdeauna: o dragoste comercială cu "U"!
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
