Schimbare anunţată: Florian Walter a revenit ca acţionar majoritar al Universităţii

Schimbare anunţată: Florian Walter a revenit ca acţionar majoritar al Universităţii
Începând de luni, Florian Walter a redevenit acţionarul majoritar al echipei clujene, preluând de la Ioan Mărginean pachetul de 98 la sută din acţiuni. Walter revine la cârma clubului după un an petrecut la Petrolul.

În urmă cu mai bine de un an, respectiv pe 20 iunie 2012, Ioan Mărginean prelua de la Florian Walter pachetul de 98 la sută din acţiunile Universităţii şi se obliga ca în termen de un an să le vândă unui investitor. În respectivul contract se stipula că în cazul în care acest lucru nu se întâmplă în termen de 365 de zile, acţiunile îi revin lui Walter. Ieri, societatea a înregistrat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) schimbarea din acţionariat, astfel că omul de afaceri este, oficial, noul patron al Universităţii.

Schimbarea survenită în acte a fost confirmată pentru ZIUA de CLUJ de către Marieta Anastasescu, administratorul judiciar al societăţii aflate în insolvenţă. „Modificarea din acţionariatul societăţii a survenit ca urmare a contractului încheiat între Florian Walter şi Ioan Mărginean. Cum acesta din urmă nu a vândut pachetul aflat pe numele său, structura acţionariatului a revenit la starea iniţială, de acum un an", a spus Marieta Anastasescu. Totuşi, situaţia e una mai degrabă paradoxală. Cu toate că a redevenit ieri acţionar majoritar al Universităţii Cluj, omul de afaceri a anunţat în repetate rânduri că se va retrage din fotbal şi intenţionează să vândă clubul, în cazul unei oferte. „Mă retrag din fotbal, nu mai am nici energie şi nici fonduri pentru a continua. Am probleme serioase de sănătate şi vreau să mă ocup de mine şi de familie, fotbalul nu mai e o prioritate. Voi redeveni acţionarul lui „U", e adevărat, dar nu voi veni la Cluj şi nici nu mă voi implica în activitatea clubului. De echipă se ocupă Ioan Mărginean şi Ionel Ganea", a spus Walter pentru ZIUA de CLUJ pe 20 iunie.

Omul de afaceri a anunţat la finalul lunii mai că se retrage din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Petrolul Ploieşti, grupare pe care a sponsorizat-o cu aproximativ 1,4 milioane de euro în ultimul sezon. Investiţiile s-au văzut imediat, iar gruparea antrenată de Cosmin Contra a reuşit să câştige Cupa României. La câteva zile după ce a luat trofeul, Walter şi-a anunţat decizia de a se retrage. La „U", Walter a fost acţionar majoritar în perioada iunie 2009 - iunie 2012, timp în care echipa a promovat în Liga I, iar apoi s-a clasat pe locurile 7, respectiv 8 în cele două sezoane petrecute în prima divizie.

În ultimul sezon, de Universitatea s-au arătat interesaţi mai mulţi oameni de afaceri, români sau străini, însă în nici o situaţie negocierile nu s-au definitivat. Cei mai aproape de a prelua echipa au fost fraţii Bultoc, proprietarii grupului de firme bucureştene Meridian Grup. Aceştia şi-au şi instalat staff-ul la Cluj, dar s-au retras în momentul în care DIICOT au început o investigaţie care viza transferurile de jucători de la „U" la Petrolul, consumate în vara anului trecut, în momentul în care Florian Walter s-a mutat la gruparea prahoveană.

Etichete
Comenteaza