Se pregătește încă o plecare de la CFR Cluj

Se pregătește încă o plecare de la CFR Cluj
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

După ce l-au înlăturat pe Vâtcă, clujenii încearcă să scape de încă un goalkeeper.

Deși echipa din Gruia traversează cea mai bună perioadă a sezonului și are cinci victorii consecutive, conducătorii plănuiesc o restructurare a lotului. Revenit cu forțe depline la cârma echipei, Iuliu Mureșan ar încerca să scape de Giedrius Arlauskis, conform GSP.

Lituanianul a avut mai multe ieșiri nervoase în perioada petrecută la Cluj și a fost implicat alături de mai mulți colegi într-o altercație la festivalul Untold. Deși a fost om de bază în sezonul trecut, Arlauskis ar urma să fie înlocuit cu nou-venitul Jesus Fernandez. Informațiile despre plecarea portarului vin la doar o zi după ce echipa din Gruia s-a despărțit de Cosmin Vâtcă, după ce acestuia i s-ar fi cerut să se dea lovit înaintea partidei cu Dinamo.

Arlauskis a jucat în 33 de partide pentru CFR Cluj și a câștigat titlul și Supercupa alături de “feroviari”. De-a lungul carierei, litanianul a mai evoluat la FK Siaulai, în țara natală, Unirea Urziceni, Rubin Kazan, FCSB, Espanyol Barcelona și Watford.

Comenteaza