Se pregătește o ofertă de 5 milioane de euro pentru Jovo Lukic. Novak Djokovic și Thibaut Courtois, implicați în mutare
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:50
- Sport
- Ascultă știrea
Atacantul Universității Cluj este aproape de transferul carierei, fiind dorit într-un campionat de top din Europa.
După ce în perioada de mercato din vară niciuna dintre ofertele care au venit pe adresa vicecampioanei României pentru golgheterul stagiunii precedente nu s-au concretizat, Jovo Lukic a rămas în atenția cluburilor din străinătate.
Mai mult, atacantul în vârstă de 27 de ani este urmărit cu mare atenție de o formație din Top 5 campionate europene. Mai precis, Lukic este pe radarul celor de la Le Mans, formație revenită în prima ligă din Franța înaintea actualului sezon.
Potrivit informațiilor publicate de presa din Bosnia Herțegovina, clubul din "Hexagon" ar fi dispus să îndeplinească cererile Universității Cluj și să achite 5 milioane de euro în schimbul jucătorului.
Novak Djokovic și Thibaut Courtois, implicați în mutare
Le Mans beneficiază de niște acționari cu nume importante în sportul mondial. Novak Djokovic este unul dintre co-proprietari, în timp ce fotbalistul belgian Thibaut Courtois, dar și foștii piloți de Formula 1, Felipe Massa și Kevin Magnussen se numără printre acționari.
După 6 meciuri jucate în actualul sezon din Ligue 1, Le Mans ocupă poziția a 12-a în clasament, cu 6 puncte.











