Foto Șepcile Roșii l-au condus pe Gabi Jula pe ultimul drum cu torțe și aplauze
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Aug 2020, 22:44
- Sport
- Ascultă știrea
Ultrașii peluzei ”Sepcile Roșii” l-au condus pe ultimul drum pe Gabriel Jula. Fostul simbol al Universităţii a decedat la doar 40 de ani, în data de 22 august, în Germania, în urma unui stop cardio respirator.
Trupul lui Jula a fost adus în ţară la opt zile de la decesul său. Ultraşii lui "U" Cluj l-au aşteptat la stadion în această seară cu torţe şi aplauze. Atacantul a fost dus la Cluj Arena pentru un ultim popas pe stadionul Universităţii. Fotbalistul va fi înmormântat marţi, scrie sport.ro.
"Ultima vizită în templul Universității Cluj. Duminică, 30.08.2020, de la ora 18:00, vom aprinde o lumânare pentru amintirea lui Gabi Jula și ne vom lua rămas bun de la el. Ne vedem la Stadion, (la Statuia Dr. Mircea Luca)", era mesajul fanilor pentru ultima lor întâlnire cu Gabi Jula.
Gabriel Jula s-a născut la Cluj-Napoca, pe 3 ianuarie 1980. Şi-a început cariera de fotbalist profesionist la clubul fanion ”Universitatea Cluj”. La "U" Cluj avea să devină cunoscut ca unul dintre cei mai buni atacanți ai României. Fotbalistul a înregistrat 71 de meciuri în alb și negru, marcând 19 goluri.
În 2008, a plecat din Ardeal în Moldova și a ajuns la Oțelul Galați, unde a fost primit cu brațele deschise de fani și întreaga echipă.
După două sezoane la echipa de lângă Dunăre, Gabirel Jula a mers în afara țării, în Germania. În sezonul 2013-2014 s-a întors în țară, la Ceahlăul Piatra Neamț, dar după un sezon s-a întors la Galați, unde a mai jucat pentru încă un an la Oțelul.
Sfârșitul de carieră și l-a petrecut la o echipă din liga a cincea a Germaniei, Barsenbruck, unde era și antrenor secund. Tot în Germania a și decedat Gabriel Jula. Duminică ultrașii din Peluza Sepcile Roșii i-au adus un ultim omagiu fotbalisului din Cluj Napoca.