Seria neagră a campioanei a luat sfârșit. CFR a câștigat norocos la Mediaș

Seria neagră a campioanei a luat sfârșit. CFR a câștigat norocos la Mediaș
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația pregătită de Dan Petrescu a câștigat împotriva lui Gaz Metan, scor 2-1.

Campioana s-a instalat în jumătatea adversă încă din primele secvențe ale jocului. Gazdele s-au văzut nevoite să pună accent pe defensivă și să încerce o lovitură pe contraatac.

Prima oportunitate de a înscrie i-a aparținut lui Omrani, care a șutat în bară, după o fază construită de Boateng și Petrila (12). Gaz Metan Mediaș a răspuns prin Trif, care a fost aproape să îl învingă pe Hindrich, ajutat și de o intervenite ezitantă a lui Burcă (20).

"Feroviarii" au revenit în ofensivă, iar mai întâi Păun a șutat bine de la mare distanță și Buzbuchi a respins (25), apoi balonul a lovit din nou bara porții gazdelor (29).

În cele din urmă, CFR Cluj a reușit să înscrie, prin Petrila care a fost servit de Omrani (33). Până la pauză, campioana a practicat un joc prudent și a intrat în avantaj la cabine, scor 1-0.

Elevii lui Dan Petrescu au început bine actul secund, iar Debeljuh putea majora diferența la 3 minute de la reluare, dar a trimis alături (48). Totuși, după ce prima oră a partidei s-a scurs, gazdele au avut parte de momente bune de joc.

Mai mult, în minutul 64, Irobiso a luat o acțiune pe cont propriu, a centrat în careu de unde Ioan Filip a reușit să marcheze. Imediat după golul de 1-1, Gaz Metan a făcut un pas înapoi, însă campioana nu a reușit acțiuni concrete de atac.

Astfel, elevii lui Ilie Poenaru au fost mai periculoși, iar Ioan Filip (81) și Irobiso (87) au trecut pe lângă gol.

Cu toate acestea, în secundele de final ale jocului, cei doi stopperi ai gazdelor s-au încurcat reciproc, Neguț a profitat și a adus victoria "feroviarilor" (90+4), scor 2-1.

Comenteaza