Simona Halep, învinsă la Madrid de Alize Cornet

Simona Halep, învinsă la Madrid de Alize Cornet
Simona Halep a pierdut în chiar primul tur al turneului WTA de la Madrid.

La capătul unui meci foarte echilibrat, franțuzoaica Alize Cornet a învins-o pe Simona Halep în două seturi, 7-6(6), 6-3. Eșecul româncei este primul întâmplat în turul inaugural al unui turneu din februarie 2014, când tot Cornet profita de abandonul Simonei la turneul de la Wuhan.

Cornet a făcut un meci inteligent, jocul ei defensiv fiind de o calitate exemplară. Halep a avut două mingi de set în prima parte a meciului, dar nu a reușit să profite de acestea, făcând numeroase greșeli neforțate pe parcursul celor aproape două ore de joc.

Odată cu ieșirea din turneu, Halep va pierde puncte importante în clasamentul WTA, dat fiind că anul trecut reușise să dispute finala aceleiași competiții. Dacă Maria Sharapova va ajunge în finală, acesta o va depăși din nou pe româncă pentru a urca pe locul 2 mondial.

Poate mai important decât atât, eșecul are potențialul de a încetini pregătirea Simonei pentru Roland Garros, al doilea turneu de Mare Slam al anului, care va începe la finalul lunii mai. Românca este cotată printre marile favorite la Openul francez, unde anul trecut a jucat finala. 

Turneul de la Madrid se încadrează la categoria Premier Mandatory, care reprezintă cele mai mari competiții cu excepția celor de Mare Slam. El este dotat cu premii totale însumând peste 4 milioane de dolari.

În programul lui Halep urmează turneul din săptămâna 11-18 mai de la Roma.

Etichete
Comenteaza