News alert Video Simona Halep se întoarce la Cluj!
Campioana de la Roland Garros vine la Cluj alături de Marius Copil, Flavia Pennetta și Fabio Fognini și va juca, în cadrul Sports Festival 2019, două partide demonstrative: una de simplu și alta de dublu.
Întâlnirea dintre echipa României și echipa Italiei va avea loc în 15 iunie, în cadrul ediției a doua a festivalului, la Sala Polivalentă. Cei patru sportivi invitaţi au împreună 39 titluri ATP sau WTA, din care trei turnee de Grand Slam, și 55 de milioane de dolari încasări din premii.
“Abia aștept să ne revedem la Cluj. Pe 15 iunie voi fi prezentă la Sports Festival. Împreună cu Marius Copil, voi juca împotriva lui Fabio Fognini și a Flaviei Pennetta la BT Arena. Vă aștept cu mare drag!”, a declarat Simona Halep.
Confruntarea dintre echipele României și Italiei cuprinde trei meciuri:
- simplu feminin: Simona Halep vs. Flavia Pennetta
- simplu masculin: Marius Copil vs. Fabio Fognini
- dublu mix: Simona Halep, Marius Copil vs. Flavia Pennetta, Fabio Fognini
Biletele pentru meciul de tenis se pun în vânzare marţi, 29 ianuarie, începând cu ora 14:00, pe sportsfestival.com și pe entertix.ro. Primele 2.000 de bilete vor fi disponibile la prețuri speciale de Early Bird: 40 de lei categoria III, 80 de lei categoria II și 120 de lei categoria I. După epuizarea primelor 2.000 de bilete, prețul biletelor va crește ușor, respectiv: 60 de lei categoria III, 100 de lei categoria II și 160 de lei categoria I.
"Încă de la prima ediție Sports Festival am avut sportivi de marcă invitați să facă spectacol la Cluj, Generația de Aur a fotbalului românesc, legendele Barcelonei, frații Bryan, Goran Ivanisevic, Andrei Pavel. În 2019 punem din nou tenisul în lumina reflectoarelor și credem că va fi unul dintre cele mai frumoase evenimente ale anului.
Simona este mereu așteptată și primită cu multă căldură la Cluj. Pe lângă invitații de marcă, Marius Copil, Flavia Penneta și Fabio Fognini, vom avea și alți invitați surpriză în cadrul show-ului de tenis. După cum am obișnuit deja, pregătim un adevărat spectacol", a declarat Mirel Alexa, director executiv al festivalului.
Marius Copil s-a declarat încântat că va face parte din Sports Festival în acest an. “Mă bucur că fac parte din acest proiect în 2019 și fac echipă cu Simona, care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Vom avea un meci împotriva Flaviei și al lui Fognini și cred că va fi un spectacol frumos. Vreau să vă mulțumesc că v-ați gândit la mine și vreau să mulțumesc și sponsorilor care fac posibil acest eveniment. Sper să ne vedem în număr cât mai mare în iunie”, a spus tenismenul ce ocupă locul 56 ATP.
Antrenorul său, Andrei Pavel a fost bucuros de oportunitatea de a-i urmări la lucru pe unii dintre cei mai importanți jucători de tenis ai ultimilor ani.
“Clujul e un oraș superb, mă simt ca acasă aici. Mă bucur să fiu ambasador al Sports Festival și vreau să mulțumesc și eu organizatorilor. Am participat la prima ediție și a fost un eveniment superb, nu mă așteptam să fie atât de mulți spectatori.
Marius, Simona, Fabio și Flavia sunt niște superstaruri, vor juca meciuri superbe, iar eu voi fi alături de ei. De abia aștept să îi văd performând și vă așteptăm pe toți la festival. Sperăm ca până atunci să fim toți sănătoși și va fi foarte frumos”, a precizat fostul tenismen.
Simona Halep este una din cele mai valoroase sportive din istoria României. În această săptămână se împlinesc cinci ani de când e în TOP 10 WTA. A fost clasată pe primul loc mondial după ce anul trecut a câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros și are 18 titluri WTA. Simona s-a întâlnit cu Flavia Pennetta pe teren de șase ori până acum, scorul confruntărilor fiind 4-2 în favoarea Flaviei.
Marius Copil se află în prezent la cea mai bună clasare din cariera sa: el a urcat patru poziții în clasamentul ATP, de pe locul 60 pe 56, după ce a ajuns în turul secund la Australian Open.
Soții Flavia Pennetta și Fabio Fognini sunt unii din cei mai buni jucători de tenis ai ultimilor ani, au prezențe constante în fazele finale ale marilor turnee. Pennetta a fost prima jucătoare din Italia care a reușit să ocupe locul 1 în clasamentul mondial.
Fognini are nouă titluri ATP (din care 1 turneu de Grand Slam la dublu). Este momentan pe locul 15 ATP, având cea mai buna clasare a carierei pe locul 13 ATP. Câștiguri sale din tenis sunt de peste 11,5 milioane de dolari și nu în ultimul rând a reușit trei victorii împotriva lui Rafael Nadal.
Sports Festival va continua în 2019 seria evenimentelor cu meciul aniversar al FC Universitatea Cluj, care anul acesta sărbătoreşte centenarul clubului. Prima ediție a Sports Festival a însemnat patru zile cu 20 de sporturi disponibile gratuit, două meciuri demonstrative de nivel mondial și peste 100 de sportivi de performanță, legende, campioni, prezenți la Cluj.