Simona Halep și-a aflat prima adversară de la Miami. Românca revine pe teren după mai mult de un an și jumătate
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Mar 2024, 10:36
- Sport
- Ascultă știrea
După ridicarea suspendării, fostul lider mondial va evolua în cadrul turneului care se defășoară între 19 și 31 martie.
În august 2022, Simona Halep juca ultimul său meci în circuitul WTA, la US Open. A urmat apoi suspendarea din cauza dopajului, iar fostul lider mondial revine pe teren tot pe tărâm american. Românca a primit un wild card din partea organizatorilor Miami Open și va juca în primul tur al turneului.
Adversara sa va fi Paula Badosa (80 WTA). Cele două s-au mai întâlnit de două ori în circuit, în 2022, la turneele de la Madrid, respectiv Wimbledon. Românca s-a impus de fiecare dată, scor 6-3, 6-1 în Spania și scor 6-1, 6-2 în Marea Britanie.
După turneul de la Miami, Simona Halep va reveni în clasamentul WTA, însă nu va fi între primele 1.000 de jucătoare ale lumii.
Fostul lider mondial a fost suspendat pentru dopaj. Inițial, suspendarea dictată a fost de 4 ani, însă TAS a redus durata la doar 9 luni, pe care Simona Halep le ispășise, iar românca revine astfel pe teren.
Jocul dintre româncă și iberică se va disputa în 19 martie, iar învingătoarea o va întâlni în turul următor pe Aryna Sabalenka (2 WTA).