Simona Halep şi Darren Cahill nu vor mai colabora începând cu 2019

Simona Halep şi Darren Cahill nu vor mai colabora începând cu 2019
| Foto: digi24

Anunţul a fost făcut de antrenorul australian şi confirmat de numărul 1 mondial.

Antrenorul australianul a transmis că doreşte să se dedice mai mult familiei, în următorul an.

Australianul dorește să aibă un rol important în cariera fiului său. Benjamin, în vârstă de 18 ani, urmează să treacă la tenisul de colegiu, în Statele Unite ale Americii.

Simona Halep i-a mulţumit lui Cahill pentru perioada petrecută împreună.

"Îţi mulţumesc atât de mult Darren Cahill pentru munca imensă şi incredibilul suport pe care mi l-ai acordat în ultimii patru ani. Am fost atât de norocoasă să particip în călătoria aceasta alături de tine. Îţi urez ţie şi familiei toate cele bune şi sper să ne vedem curând", a postat Simona Halep.

Darren Cahill nu i-a uitat pe fanii români. În finalul scrisorii prin care a făcut publică despărțirea, australianul a avut un mesaj călduros: "În final, fanilor români care au arătat un sprijin incredibil fetei lor le transmit că sunt minunați. Serios. Mulțumesc că ați adoptat un mic australian pentru 4 ani". 

Trofeele importante câştigate de Simnona Halep în timpul colaborării cu Darren Cahill:

2015: Indian Wells, 2016: Madrid, Bucureşti, Montreal, 2017: Madrid, 2018: Shenzhen, Roland Garros, Montreal.

8 milioane de dolari câştigase Simona Halep din tenis până în 2014, când a început colaborarea cu Darren Cahill.

28 de milioane este suma cu care va încheia anul 2018, premii doar din tenis.

Comenteaza