Slovenia, Ungaria, Croaţia şi Spania s-au calificat în sferturi la CM de handbal masculin

Slovenia, Ungaria, Croaţia şi Spania s-au calificat în sferturi la CM de handbal masculin
Echipele naţionale de handbal masculin ale Sloveniei, Ungariei, Croaţiei şi Spaniei s-au calificat, luni seară, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Spania, alăturându-se Germaniei, Rusiei, Franţei şi Danemarcei, care au obţinut deja biletele.

 

Rezultatele înregistrate luni seară în ultimele patru meciuri din optimi sunt următoarele: Slovenia - Egipt 31-26, Ungaria - Polonia 27-19, Croaţia - Belarus 33-24 şi Serbia - Spania 20-31.

Astfel, programul partidelor din sferturile de finală este următorul: Rusia - Slovenia, Danemarca - Ungaria, ambele la Barcelona, Spania - Germania şi Franţa - Croaţia, ambele la Zaragoza.

Toate meciurile vor avea loc miercuri.

 

Etichete
Comenteaza