Sorana Cîrstea, la o victorie de cea mai bună clasare din carieră. Joacă astăzi în semifinalele turneului din Dubai

Sorana Cîrstea, la o victorie de cea mai bună clasare din carieră. Joacă astăzi în semifinalele turneului din Dubai
| Foto: Profimedia / Digisport.ro

Sorana Cîrstea a reușit calificarea în semifinalele turneului din Dubai şi a câştigat deja 158.944 de dolari. 

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Terenul Central al complexului care găzduiește turneul WTA 1000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite) va fi vineri, în jurul orei 14:30, gazda unuia dintre cele mai importante meciuri din cariera Soranei Cîrstea.

Sorana Cîrstea (33 de ani, 22 WTA) a reușit o victorie incredibilă cu cehoaica Marketa Vondrousova (24 de ani, 8 WTA) în sferturile turneului de la Dubai, scor 2-6, 7-6 (1), 6-1. Pentru calificarea în semifinale, românca și-a asigurat un cec de 158.944 de dolari.

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a reuşit o victorie de senzaţie în faţa cehoaicei Marketa Vondrousova, campioana en titre de la Wimbledon, cu 2-6, 7-6 (7/1), 6-2, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 3.211.715 dolari. Cîrstea (33 ani, 22 WTA) s-a impus după două ore şi 41 de minute, într-un meci în care a avut o revenire spectaculoasă şi a salvat şase mingi de meci.

În penultimul act, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe italianca Jasmine Paolini, care a beneficiat, joi, de retragerea adversarei sale, kazaha Elena Rîbakina. Meciul Sorana Cîrstea - Jasmine Paolini va începe în jurul orei 14.30, ora României.

Sorana e pe locul 21 în clasamentul virtual WTA și are nevoie de victorie cu Paolini pentru a urca mai sus de această poziție. Dacă se califică în finală, Cîrstea ajunge la 2.483 de puncte și ar urca pe 15 WTA, iar un succes o duce la 2.833 de puncte, ceea ce înseamnă locul 14 WTA.

Sorana a mai fost pe locul 21 în carieră în 2013, iar meciul cu Paolini e vital pentru a-și depăși performanța. Italianca e chiar în urma Soranei, pe locul 22 în clasamentul virtual, de aceea victoria e necesară pentru urcarea în clasament, a transmis gsp.ro.

În a doua semifinală se vor întâlni lidera mondială Iga Swiatek și rusoaica Anna Kalinskaia, care a eliminat-o surprinzător pe americanca Cori Gauff, scor 2-6, 6-4, 6-2.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .