Sorana Cîrstea s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis de la Istanbul
Meciul a durat o oră şi 22 de minute, iar Sorana l-a controlat autoritar. Pe durata partidei, Cîrstea şi-a pierdut o singură dată serviciul şi a reuşit trei break-uri. Românca a servit un as şi a comis două duble greşeli, iar procentajul primului serviciu a fost de 52%. Sorana şi-a adjudecat 72% dintre mingile jucate cu primul serviciu şi 57% dintre punctele pe serviciul 2.
Basak Eraydin (21 de ani, locul 236 WTA) a primit o invitaţie din partea organizatorilor competiţiei şi a învins-o în primul tur al calificărilor pe Laura Pous-Tio (Spania, 206 WTA), scor 6-2, 7-6 (10). Pentru accederea pe tabloul principal al competiţiei, Cîrstea va primi 18 puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 2.100 de dolari.
Încă nu a fost stabilită viitoarea adversară a româncei. Conform tragerii la sorţi, Sorana poate juca, în primul tur, cu Anna Karolina Schmiedlova (favorita 1), Johanna Larsson (8), Ayla Aksu (wild card), Cagla Buyukakcay, Lesia Tsurenko (3) şi Julia Glushko.
Pe tabloul principal de la Istanbul Cup se mai află două românce, Alexandra Dulgheru (locul 95 WTA), care va juca în runda inaugurală cu ucraineanca Kateryna Kozlova (poziţia 129 în clasamentul mondial), şi Andreea Mitu (113 WTA), care va debuta împotriva favoritei numărul 2, belgianca Yanina Wickmayer (42 WTA).
Alături de Sorana Cîrstea, în calificări a mai evoluat Cristina Dinu (23 de ani, locul 221 WTA), însă aceasta a pierdut în primul meci, scor 5-7, 1-6, cu Maria Sakkari (poziţia a 126-a în clasamentul mondial), din Grecia. Turneul de tenis de la Istanbul face parte din categoria WTA International şi este dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari.