Sorin Cârţu: E absurd să retrogradezi şapte echipe

Sorin Cârţu: E absurd să retrogradezi şapte echipe
Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Sorin Cârţu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că nu i se pare normal ca în acest sezon să retrogradeze şapte echipe, în condiţiile în care s-a stabilit de la început să cadă în Liga a II-a doar patru.

"Toată discuţia asta care are loc acum, cu echipele care vor retrograda, nu cred că îşi are rostul. E absurd să retrogradezi şapte echipe! Dacă ai spus de la început că vor retrograda patru echipe, ţinând cont de toate criteriile, vii acum şi spui că retrogradează trei echipe din cauza neprimirii licenţei şi încă patru pe criteriul sportiv. Ce-i asta? Dacă s-a decis înainte de terminarea competiţiei că retrogradează trei, atunci mi s-ar părea ca a patra să fie decisă pe criteriul sportiv. Ah, dacă pe urmă TAS-ul decide altceva, atunci retrogradezi celelalte echipe pe criteriul sportiv. Dacă nu, nu!", a spus Sorin Cîrţu.

Tehnicianul formaţiei ieşene a precizat că speră în continuare ca gruparea din dealul Copoului să nu retrogradeze şi pentru asta are nevoie de victorii în toate meciurile rămase de disputat: "De când am venit la Iaşi fac calcule. Retrogradarea încă se joacă. Le-am spus şi jucătorilor că de acum toate meciurile sunt decisive, pe care nu avem voie să nu le câştigăm. După victoria de la Cluj, avem un moral bun şi suntem încrezători că ne vom impune luni, cu Gaz Metan. E clar că Mediaşul este scăpată de grijile retrogradării şi are altă stare de spirit. Sunt convins că vor veni să joace fotbal, dar eu sper ca motivarea noastră să ne aducă toate cele trei puncte".

Universitatea Cluj a fost retrogradată din cauza restanţelor financiare la sfârşitul anului trecut, deşi parcursul sportiv în retur a fost peste aşteptări. Cea mai mare înfrângere a Universităţii de la instalarea pe banca tehnică a lui Ionel Ganea a fost tocmai împotriva CSMS Iaşi, 0-2 pe Cluj Arena.

Comenteaza