Spectacol pe patru roţi: campionatul naţional de raliuri a ajuns la Cluj!

Spectacol pe patru roţi: campionatul naţional de raliuri a ajuns la Cluj!
A patra etapa a Campionatului National de Raliuri "Dunlop", Autoworld Transilvania Rally 2013, se va desfăşura la Cluj, în perioada 20-22 iunie.

Organizatorii îşi propun să reediteze succesul de anul trecut al evenimentului şi se aşteaptă la un public cât mai numeros la probele speciale. Spectacolul este garantat, raliul urmând să se desfăşoare pe distanţa a 449,1 kilometri, pe o suprafaţă mixtă, existând şi o sesiune de noapte la probele speciale.

Ediţia de anul trecut s- a bucurat de un real success în rândul împătimiţilor. Transilvania Rally 2012 a fost desemnat de Federaţia Română de Automobilism sportiv "Cel mai bine organizat raliu din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop". "Anul trecut am făcut o figură mai mult decât frumoasă, anul acesta ne străduim să ne ridicam la aşteptările sponsorilor, fanilor şi a tuturor celor implicaţi în fenomenul automobilistic. Va fi un raliu cu multe suprize, un raliu fără de care Clujul ar fi cu siguranţă mai sărac ", a declarat directorul organizatoric, Horaţiu Călugar.

Şi multiplul campion de raliuri, Bogdan Marişca, revine în echipa de organizatori: "Este competiţia de casă, care de 2 ani a redevenit competiţia pe care o organizăm noi. Sperăm să fie o reuşită şi în acest an, la fel ca la ediţia precedentă. În viitor, putem visa acest raliu să devină unul internaţional", a spus Marişca.

Raliul va debuta joi, 20 iunie, cu prezentarea festiva a echipajelor şi a automobilelor de concurs în Piata Unirii. Vineri, 21 iunie, este o zi dedicată în întregime publicului şi spectacolului. "Superspeciala Făget" revine si anul acesta, iar ca spectacolul să fie total, vor fi două treceri pe această probă mixta, una la lumina zilei, cu startul la ora 19:43 şi una noaptea, la lumina farurilor, cu startul la 22:06, între ele fiind programată o superspeciala la Polus Center. În cea mai interesanta parte a specialei "Faget", unde poate fi urmărită evoluţia concurenţilor, atât pe asfalt cat si pe macadam, va fi organizată o zona pentru spectatori, cu spaţii de grătare. Sâmbătă, 22 iunie, sunt programate probele "de casă", care vor face, cu siguranţă diferenţa: clasicele probe de asfalt Tarniţa (de la Barajul Tarniţa până în Mărişel) şi Dângău (din Râşca până în Căpuşul Mic).

"Avem o probă specială complet nouă, foarte interesantă şi tehnică, într-o zonă foarte frumoasă pe malul Lacului Beliş, între Bălceşti şi Răchiţele. Cred că în formatul actual, Clujul este de departe cel mai tehnic raliu pe care îl are Romania", a mai adăugat Marişca.

Seara, spectacolul se mută în parcarea Polus Center, unde , de la ora 18:25 se va desfăşura o nouă probă super-speciala care va şi închide raliul, iar festivitatea de premiere va avea loc la finalul acestei probe, de la ora 21:30.

În total Autoworld Transilvania Rally 2013 are programate 10 probe speciale, însumând 139,1 kilometri, lungimea totală a traseului măsurând 449,1 kilometri.

 

Comenteaza