Spitzmuller câştigă Transilvania Rally, Napoca Rally Academy conduce la echipe. Vezi topurile VIDEO

Spitzmuller câştigă Transilvania Rally, Napoca Rally Academy conduce la echipe. Vezi topurile VIDEO
Transilvania Rally a fost câştigat de un echipaj maghiar, Csaba Spitzmuller / Szoke Tamas, pe un Mitsubishi Lancer Evo X R4.

Pe locul secund s-a clasat echipajul clujean Bogdan Marişca / Sebastian Itu, urmaţi de Vali Porcişteanu / Dan Dobre. Clasamentul pe echipe a fost adjudecat de Napoca Rally Academy, urmată de ESD Rally Team şi Jack Daniel's Rally Team (vezi video 2).

Această este prima victorie din acest sezon pentru Spitzmuller, care a venit la Cluj după trei podiumuri obținute în tot atâtea etape. "€œSuntem foarte bucuroși de acest rezultat", spune el. "Am început săptămâna cu emoții din pricina unor probleme de natură tehnică, luni nu știam dacă vom luă startul la Cluj, pentru că nu ne sosiseră niște piese, iar vineri am câștigat raliul. M-am simțit foarte bine, raliul mi-a plăcut foarte mult, probele de aici sunt senzaționale și organizarea a fost perfectă. A fost foarte multă lume pe probele speciale, or în aceste condiții e o plăcere să concurezi și e mult mai ușor să câştigi", a spus Csaba Spitzmuller după superspeciala de la Polus Center, ultima a etapei.

În urma acestui rezultat, Spitzmuller urcă pe prima poziție în clasamentul general al Campionatului: "Suntem liderii campionatului, dar avem un avantaj de doar un punct. Acest lucru nu înseamnă, însă, nimic, campionatul este lung și este prea devreme să facem calcule", a declarat pilotul maghiar la conferința de presă de la finalul Transilvania Rally.


Poziția secundă a fost ocupată de Bogdan Marişca și copilotul Sebastian Itu. Revenit la Mitsubishi Evo IX de clasă 3, după un început de sezon dezastruos cu Subaru R4 de clasă 2, cu care a obținut doar 8 puncte în primele trei etape, pilotul clujean a avut parte acum de primul raliu fără probleme tehnice din 2012. De altfel, după superspeciala din piaţa Unirii, de vineri seara, Marişca se instalase în fruntea clasamentului. "€œEste un rezultat care ne mulțumește", a spus Marişca la finalul competiţiei. "Am început bine, dar nu cred că am fost eu atât de rapid în prima zi, cred că ceilalți concurenți nu au forțat. A doua zi, pe prima buclă, nu am fost inspirați în alegerea cauciucurilor și am pierdut timp prețios și acolo, la final pe super-specială era să rămân fără benzină, dar important este că am obținut un rezultat bun. E clar că mașina nu este la nivelul celor ale concurenților noștri, trebuie să vedem ce vom face în această privință pentru că de multe ori am fost la limită, aici încercând să suplinim această diferență și acest lucru nu e tocmai în regulă. Oricum, ne propunem clasări pe podium în toate etapele rămase până la finalul campionatului", a declarat Bogdan Marişca.

Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de echipajul Valentin Porcişteanu/Dan Dobre, campionii en-titre, pe o Mitsubishi Evo X R4. Un reglaj defectuos la bateria suplimentară de faruri folosită la proba de noapte de vineri l-a făcut, însă, să piardă secunde prețioase, pe care nu le-a mai putut recupera sâmbătă. "€œPentru noi totul s-a rupt vineri pe Făget când am pierdut timp pe ambele treceri, dar mai ales pe cea de noapte unde am avut probleme cu luminile și am terminat ziua pe locul cinci în clasament. Ne-am propus să atacăm sâmbătă, să recuperăm tot ce se putea recupera, dar mai sus de locul trei nu am putut urca. A fost o luptă frumoasă, Csaba și Bogdan merită felicitări pentru evoluția din acest raliu, dar și Gergo Szabo merită felicitări pentru că a fost o luptă în patru, purtată la secunde și, dacă nu ar fi avut probleme, poate că Gergo s-ar fi aflat aici. Vreau să felicit și organizatorii, mi-a plăcut acest raliu, cred că avem nevoie de superspeciale în centrul orașului și am văzut foarte multă lume și pe celelalte probe speciale și acest lucru nu poate decât să ne bucure", a spus Valentin Porcisteanu.

Competiţia s-a încheiat sâmbătă seara, după superspeciala din parcarea Polus Center.

Iată toate clasamentele:

juniori

3 - Simone Tempestini - Lucio Bagio

2 - Raul Badiu - Sergiu Itu

1 - Rareş Tomiţă - Levente Csenti

Debutanţi

3 - Sandor Kelemen - Florin Hangu

2 - Bogdan Vrabie - Rareş Badea

1 - Raul Badiu -Sergiu Itu

2 roţi motrice

3 - Laurenţiu Filip - Bogdan Iancu

2 - George Grigorescu - Adrian Nemeş

1 - Francois Delecour - Dominique Sauvignoni

Clasa 11

3 - Florin Crişan - Mircea Onofrei

2 - Sebastian Stanciu - Sorin Georgescu

1 - Daniel Ungur - Florin Avram

Clasa 9

3 - Bogdan Barbu - Dorel Vraja

2 - Adrian Grigore - Marius Păunescu

1 - Alexandru Mirea - Dragoş Despinoiu

Clasa 6

3 - Iosif Ferenczi - Bianca Pop

2 - Adrian Drăgan - Valentin Brădăţeanu

1 - Norbert Bereczki - Kozma Laszlo

Clasa 5

3 - Florentin Petre - Hristo Hristov

2 - Alex Filip - Bogdan Iancu

1 - George Grigorescu - Adrian Nemeş

Clasa 3

3 - Horaţiu Savu - Victor Mihăilescu

2 - Francois Delecour - Dominique Sauvignoni

1 - Bogdan Marişca - Sebastian Itu

Clasa 2

3 - Dan Gârtofan - Adrian Berghea

2 - Valentin Porcişteanu - Dan Dobre

1 - Csaba Spitzmuller - Tamas Csoke

Comenteaza