Steaua neglijează Europa league, CFR nici nu se gândeşte la aşa ceva: “Nu sacrificăm nimic!”

Steaua neglijează Europa league, CFR nici nu se gândeşte la aşa ceva: “Nu sacrificăm nimic!”
Preşedintele Iuliu Mureşan (foto) adoptă o strategie diferită de cea a Stelei, care a anunţat că va face tot posibilul să câştige campionatul, chiar cu riscul de a trimite rezerve în meciurile din Europa League.

Formaţiile româneşti au avut mereu probleme în campionat când au fost nevoite să joace, în paralel, într-o competiţie europeană. S-a întâmplat în trecut, iar exemplele sunt nenumărate. Steaua vrea să schimbe tradiţia, iar patronul a decretat: "Bourceanu, Pintilii, Tănase şi Chipciu nu trebuie să joace în Europa League, avem nevoie de ei în campionat. Vreau campionatul, nu mă interesează. Sunt patron şi dictez", a răbufnit Gigi Becali. La CFR nu va exista niciodată o strategie asemănătoare, susţine preşedintele Iuliu Mureşan. Oficialul din Gruia crede că echipa sa are puterea de a rezista în orice competiţie.

„Am avut mult ghinion cu aceste accidentări repetate, dar am transferat jucători pe care sper să ne putem baza cât mai repede. Vom recupera şi din cei accidentaţi şi vom reveni la forţa pe care o aveam în debutul campionatului. La noi nu se pune problema să neglijăm vreo competiţie. Nu sacrificăm nimic, nu există aşa ceva la CFR", a explicat conducătorul ardelenilor. CFR Cluj ocupă locul 7 în Liga 1, după 7 etape, cu 10 puncte acumulate. Lider e Pandurii Târgu Jiu, care a strâns 19 puncte.

(D.S.)

 

Comenteaza